poziționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. positionner)

1. a așeza (un obiect, o sculă) într-o anumită poziție.
2. (inform.; despre un text) a introduce la începutul liniilor un număr variabil de spații, în scrierea unui program.
3. a indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, unelte, trupe etc.

pozițional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. positional)

1. care depinde de poziție, care se referă la poziție.
2. care are o anumită poziție într-un cuvânt.

poziționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. poziționa)

1. acțiunea de a poziționa și rezultatul ei.
2. punere a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic.
3. determinarea poziției unui obiect; stabilire a coordonatelor geografice ale unei nave; indicare a amplasamentului exact ale unei unități militare.
4. (marketing) determinarea imaginii pe care clientul o va avea despre produsele vândute pe piață.
5. (figurat) loc, rang pe care îl ocupă cineva în societate, în viața profesională.

poziționat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (poziționa)

1. așezat într-o anumită poziție.
2. plasat într-o poziție precisă.

apozitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appositif)

1. care servește ca apoziție; apozițional.
2. propoziție ~ă = propoziție cu rol de apoziție, pe lângă (un element din) regentă.

apoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcție sintactică de tip apozițional.
3. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.

cadrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cadra)

1. acțiune de a cadra.
2. (inform.) operație de poziționare a ordinelor zecimale ale unui număr în memoria calculatorului electronic, pentru calcule.

centraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. centrage)

1. acțiunea de a centra și rezultatul ei; centrare.
2. acțiunea de a determina centrul unui obiect.
3. așezare simetrică față de un centru (axă) a unor obiecte.
4. plasarea axelor componentelor, care aparțin unui sistem optic et cetera, pe aceeași linie.
5. (mecanică) poziționarea centrului de greutate al unui vehicul în raport cu considerațiile de echilibru static sau dinamic.

conectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connectivus)

1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei.
4. nerv care reunește mai mulți ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor.
6. (mat.) operator (5).
7. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional.

delocutiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (de- + locuţ/une/ + /t/iv)

1. (despre prefixe) de origine prepozițională, care formează cuvinte de la locuțiuni.