OK
X
adevărat; real; veritabil
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
verus
2.
FR
vrai
3.
EN
true;
real;
genuine
4.
DE
echt;
wahr;
wahrhaft;
wirklich
5.
RU
истинный;
нaстоящий
6.
HU
valós;
igazi;
valódi
neadevărat
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (ne- + adevărat)
1.
care
nu
este
adevărat;
fals,
mincinos;
inexact,
neexact.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
adulterin, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adultérin, lat. adulterinus)
1.
(despre
copii)
născut
dintr-un
adulter.
2.
(bot.;
despre
organe)
fals,
neadevărat.
antidemocrație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (anti- + democraţie)
1.
regim
politic
care
pretinde
a
fi
o
democrație,
dar
nu
este
cu
adevărat
una;
democrație
de
fațadă,
falsă
democrație,
pseudodemocrație.
apreciator, -oare
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. appréciateur)
1.
I.
care
apreciază.
2.
capabil
să
aprecieze
ceva
la
adevărata
sa
valoare.
3.
II.
cel
care
apreciază.
4.
(înv.)
cel
care
face
estimări,
determină
valoarea
de
piață
a
unui
obiect.
5.
(var.)
(înv.)
aprețiator.
aristotelism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aristotélisme)
1.
concepție
filozofică
a
lui
Aristotel,
care,
având
ca
punct
de
plecare
recunoașterea
primordialității
naturii
față
de
cunoaștere,
arată
că
generalul
există
în
lucrurile
individuale,
că
esența
există
în
obiecte
și
că
adevăratele
„substanțe”
sunt
lucrurile
materiale
concrete
percepute
prin
simțuri.
aserțiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. assertion, lat. assertio
1.
(log.)
enunț,
afirmativ
sau
negativ,
dat
ca
adevărat;
(p.
ext.)
afirmație.