OK
X
convingere
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (convinge)
1.
acțiunea
de
a
(se)
convinge;
convicțiune;
2.
părere
fermă
asupra
unui
lucru.
antropopatie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. anthropopathie)
1.
(med.)
formă
de
delir
caracterizată
prin
convingerea
bolnavului
că
în
propriu-i
corp
coexistă
ființe
umane,
pe
care
le
simte
și
cărora
le
percepe
vocea.
2.
atribuirea
de
însușiri
și
stări
afective
specific
umane
unor
obiecte,
mediului
înconjurător,
naturii.
3.
reprezentare
a
divinității,
în
sistemele
religioase
primitive,
ca
o
ființă
cu
sentimente
și
pasiuni
omenești;
antropopatism.
certitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. certitude, lat. certitudo)
1.
siguranță,
convingere,
încredere
deplină.
converti
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. convertir, lat. convertere)
1.
tr.,
refl.
a-și
schimba,
a
face
pe
cineva
să-și
schimbe
o
anumită
părere
sau
convingere
(religioasă).
2.
tr.
a
schimba
un
lucru
în
altul,
a
preface,
a
transforma.
3.
a
preschimba
însemnele
bănești
ale
unei
țări
în
aur
sau
în
valută
străină,
potrivit
cursului
de
schimb.
convicțiune
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (fr. conviction, lat. convictio)
1.
efect
pe
care
o
dovadă
evidentă
o
produce
în
minte,
certitudinea
pe
care
o
are
cineva
despre
adevărul
unui
fapt,
al
unui
principiu;
convingere.
2.
(justiție)
piesă
de
~
=
obiect
depus
în
instanță
pentru
a
fi
prezentat
împotriva
învinuitului.
3.
~
intimă
=
(justiție)
metodă
de
judecată
care
ține
cont
de
toate
elementele,
inclusiv
cele
subiective,
pe
lângă
probele
materiale;
(prin
ext.)
certitudine
care
nu
este
neapărat
confirmată
de
fapte.
4.
(var.)
convicție.
convingător, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (convinge + -/ă/tor)
1.
care
convinge,
care
este
capabil
să
convingă;
care
are
putere
de
convingere;
edificator.
2.
(antonim)
neconvingător.
cverulență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. quérulence)
1.
tendință
patologică
a
cuiva
spre
revendicări
nefondate,
având
convingerea
de
a
fi
nedreptățit.
2.
trăsăturile
caracteristice
ale
unui
subiect
cverulent.