Dictionar

înșelător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (înșela + -ător)

1. I. care induce în eroare, care înșală; iluzoriu, deluzoriu.
2. care abuzează de buna-credință a cuiva; care amăgește, amăgitor.
3. II. persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș.
 

înșelătorește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (înșelător + -ește)

1. într-un mod înșelător; ca înșelătorii.
 

înșelătorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înșelător + -ie)

1. atitudine, purtare, faptă a celui care înșală; inducere în eroare; (prin ext.) escrocherie.
 

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).
 

aparență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apparence, lat. apparentia)

1. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare.
2. în ~ = la prima vedere.
 

atrapă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attrape)

1. aparență înșelătoare; păcăleală.
2. obiect destinat a înșela prin amuzament.
3. siluetă, manechin pentru atragerea vânatului.
 

carotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura și caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundație al unei șosele pentru stabilirea proprietăților fizico-mecanice.
4. (fig.) înșelătorie, șarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.
 

deluzoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. delusorius, fr. délusoire)

1. capabil să inducă în eroare, să înșele, să creeze iluzii; înșelător, iluzoriu.
 

disimula

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissimuler, lat. dissimulare)

1. a-și ascunde adevăratele gânduri, sentimente etc., dându-le aparențe înșelătoare; a masca, a camufla.
2. (fig.) a deghiza.