certitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. certitude, lat. certitudo)

1. siguranță, convingere, încredere deplină.

cvasicertitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cvasi- + certitudine)

1. siguranță aproape completă.
2. (mat.) probabilitate foarte apropiată de 1.

incertitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incertitude, lat. incertitudo)

1. lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială.

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.

certamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. certamente)

1. cu certitudine, fără nicio îndoială, cu siguranță.

convicțiune

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. conviction, lat. convictio)

1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.
2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.
3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.
4. (var.) convicție.

entropie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entropie)

1. mărime care, în termodinamică, permite a evalua degradarea energiei unui sistem.
2. măsură care indică gradul de organizare a unui sistem.
3. (în teoria informației) grad de incertitudine, măsurat în biți, legat de mesajele pe care le emite o sursă.

fenomenologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phénoménologie)

1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu.
2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a conștiinței, care se ridică de la certitudinea senzorială la „știința absolută”.
3. curent filozofic idealist, întemeiat de E. Husserl, care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială.

garanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. garantie, it. garanzia)

1. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită.
2. a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță.