distorsiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distorsion, lat. distorsio)

1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorată imperfecțiunii sistemelor de înregistrare, de transmitere sau redare.
2. modificare a repartiției câmpului magnetic de sub polii de excitație ai unei mașini de curent continuu, produsă de reacția indusului.
3. deplasare sistematică a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reală.
4. torsiune a expresiei verbale, a gândirii, în schizofrenie.

economie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare a forțelor de producție și a relațiilor de producție.
2. totalitatea relațiilor de producție care constituie cadrul desfășurării muncii sociale.
3. ~ de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care oamenii își desfășoară activitatea în mod liber, autonom și eficient.
4. ramură, sector de activitate productivă.
5. gospodărire.
6. știința care se ocupă cu studiul economiei.
7. ~ politică = știință socială care studiază legile producției sociale, ale repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică.
8. chibzuință, cumpătare (în cheltuieli).
9. (pl.) rezervă de bani: bani agonisiți.
10. alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc.

finanțe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. finance, it. finanza)

1. ansamblul relațiilor economice, exprimate valoric, care apar în procesul repartiției produsului social în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societății.
2. știință care se ocupă cu finanțele.
3. totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei întreprinderi.
4. (fam.) averea în bani a unei persoane.
5. (sg.) marea ~ă = totalitatea posesorilor de mari capitaluri financiare.

relație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

1. legătură, conexiune, raport.
2. complement circumstanțial de ~ = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de ~ = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior.
3. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni.
4. judecată de ~ = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite.
5. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi.
6. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc.
7. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu.
8. informație; expunere, relatare.
9. relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente.
10. a da relații = a informa.

aerotactism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérotactisme)

1. mișcarea orientativă a plantei sub influența repartiției inegale a oxigenului, respectiv a gazelor.