OK
X
croma
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. chromer)
1.
a
acoperi
o
piesă,
un
obiect
de
metal
cu
un
strat
subțire
de
crom.
cromafin, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. chromaffine)
1.
(despre
celule)
care
se
colorează
ușor,
de
care
coloranții
se
prind
ușor.
2.
(citologie)
se
spune
despre
celulele
care,
sub
acțiunea
sărurilor
de
crom,
prezintă
pe
secțiuni
histologice
o
culoare
maronie
caracteristică;
feocrom.
cromafinom
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. chromaffinome)
1.
tumoare
benignă
a
țesutului
cromafin
medular
al
glandei
suprarenale.
cromaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. chromage)
1.
acțiunea
de
a
croma
(acoperire
cu
un
strat
de
crom)
și
rezultatul
ei;
cromare.
cromal
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. chromal)
1.
aliaj
de
fier,
crom
și
aluminiu.
cromat 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. chromate)
1.
sare
a
acidului
cromic.
cromatare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. chromatage)
1.
acoperire
a
obiectelor
metalice
cu
un
strat
subțire
de
cromați,
rezistent
la
coroziune.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
acianopsie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acyanopsie)
1.
(med.)
formă
de
discromatopsie
care
constă
în
imposibilitatea
de
a
distinge
culoarea
albastră
(și
violetă,
pentru
unii
autori),
una
dintre
cele
trei
culori
fundamentale
(roșu,
verde
și
albastru).
acromat, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n., III. s.m.f.
Etimologie: (fr. achromat, germ. Achromat)
1.
I.
(despre
sisteme
optice)
care
nu
prezintă
aberație
cromatică;
acromatic.
2.
II.
sistem
optic
căruia
i-a
fost
corectată
sau
înlăturată
aberația
cromatică.
3.
III.
persoană
care
nu
poate
distinge
culorile.
acromatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. achromatique)
1.
(despre
sisteme
optice)
care
nu
prezintă
aberație
cromatică;
acromat.
2.
(despre
constituenți
celulari)
necolorabil.
acromatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. achromatisme)
1.
proprietate
a
unui
sistem
optic
de
a
fi
acromatic.
acromatiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. achromatiser)
1.
a
corecta
sau
a
înlătura
aberația
cromatică;
a
face
acromatic.
2.
a
elimina
culorile
irizate
văzute
în
imaginea
unui
obiect.