aranjament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrangement)

1. acord, înțelegere.
2. mod de alcătuire, de dispunere.
3. ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formații decât acelea pentru care a fost compusă.
4. (mat.; pl.) totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor.

acomodament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accommodement)

1. aranjament care produce confort.
2. dezinvoltură.

ambusca

Parte de vorbire:  I. tr., refl.; II. refl.  
Etimologie: (fr. embusquer)

1. I. a (se) așeza în ambuscadă, a se ascunde pentru a aștepta inamicul.
2. II. (fam.) a rămâne în spatele frontului prin diverse aranjamente.

combinatorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. combinatoire)

1. analiză ~ = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările; logică ~ = orientare în logica matematică, care studiază noțiunile și metodele fundamentale în construirea sistemelor și calculelor logice formale.

combinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. combinatio)

1. reunire, îmbinare, combinare.
2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice.
3. (fam.) aranjament, plan; calcul.

compoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. composition, lat. compostio)

1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanță, un corp etc.; structură.
2. compus; amestec.
3. operă artistică, muzicală.
4. mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare.
5. studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli.
6. mod în care a fost compusă o bucată muzicală.
7. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou.
8. (fot.) aranjament artistic și rațional al unei imagini.
9. gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune.
10. tip de interpretare a unui rol de către un actor.
11. compunere (4).
12. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi.
13. formă de tipar constituită din elementele ei componente.

culisă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coulisse)

1. parte a unei scene de teatru înapoia decorurilor.
2. (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situații, acțiuni.
3. în ~e = în ascuns, în secret.
4. scobitură dreaptă în care alunecă o piesă mobilă; ghidaj.
5. partea mobilă a tubului unui instrument muzical de suflat din alamă.
6. tiv, pliu la o haină, la o stofă, prin care trece un cordon ori un șiret ce se strânge.
7. (fin.) bursă neoficială care funcționează pe lângă bursa oficială, la care se efectuează tranzacțiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare.