avar, -ă

Parte de vorbire:  adj. (adesea subst.)  
Etimologie: (fr. avare, lat. avarus)

1. (persoană) care nu dă cu ușurință un lucru, care este foarte econom; zgârcit, calic.
2. care arată avariție; care are sau strânge bani și refuză să-i cheltuiască, chit că se lipsește de cele necesare.
3. (anton.) cheltuitor, darnic.

avaria

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. avarier)

1. tr., refl. a (se) strica, a (se) deteriora.

avariat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avaria)

1. deteriorare (gravă); avariere.

avariat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (avaria)

1. care a suferit o avarie; care este deteriorat.
2. (marină) califică mărfurile stricate pe o navă în timpul unei călătorii.
3. (pentru alimente) care prezintă semne de putrefacție; care este impropriu consumului.

avarie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avarie, it. avaria)

1. deteriorare suferită de o navă, de un avion, de o construcție etc.

avariere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (avaria)

1. faptul de a (se) avaria; deteriorare (gravă); avariat.
2. (var.) avariare.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

acvatintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquatinta, fr. aquatinte)

1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș.
2. gravura obținută.
3. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică.

agresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agressif)

1. care săvârșește o agresiune; provocator; irascibil.
2. (despre substanțe) care atacă chimic corpurile.

agresor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. agresseur, lat. aggressor)

1. (cel) care săvârșește o agresiune.

alibi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. alibi)

1. probă prin care un inculpat dovedește justiției că în timpul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte.
2. (fig.) justificare, scuză.