Dictionar

zen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zen)

1. sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii.
 

aminobenzen

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aminobenzène)

1. (chimie) lichid toxic incolor extras din gudroanele cărbunilor de pământ și folosit în industria coloranților; anilină.
 

azobenzen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azobenzène)

1. substanță care conține în moleculă doi radicali fenil legați prin gruparea azo.
 

benzen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. benzène)

1. hidrocarbură aromatică, lichid incolor, volatil, din gudronul de huilă și întrebuințată larg în industrie.
 

clorbenzen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (clor + benzen)

1. derivat monoclorurat al benzenului, materie primă la fabricarea unor coloranți, medicamente etc.
 

diclorbenzen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dichlorbenzène)

1. derivat al benzenului, obținut prin clorurarea catalitică a acestuia.
 

fuzen

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.n.  
Etimologie: (fr. fusain)

1. I. arbust ornamental, originar din Japonia, cu frunze închise, strălucitoare și fructe roșii pătrate.
2. II. (prin ext.) lemn carbonizat al acestei plante, folosit pentru desen.
3. component al cărbunilor de pământ sub formă de lentile, reprezentând fragmente de substanță vegetală; desen făcut cu acest cărbune; fuzit.
 

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

abstractism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.
2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.
 

acantocitoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocytose)

1. prezența acantocitelor în sânge.
 

accelerinemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accélérinémie)

1. prezența accelerinei în sânge.
 

acetonemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétonémie)

1. prezența acetonei sau a altor corpi cetonici în sânge.