OK
X
dominație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. domination, lat. dominatio)
1.
dominare,
stăpânire;
autoritate.
predominație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. prédomination)
1.
condiția
sau
starea
de
a
fi
predominant;
ascendență,
dominație,
preeminență,
preponderență.
2.
(var.)
predominațiune.
antiimperialism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)
1.
mișcare
socială
împotriva
politicii
imperialiste
de
forță
și
dictat,
a
tuturor
formelor
de
exploatare
și
dominație
a
popoarelor.
bancocrat, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. bancocrate)
1.
adept
al
bancocrației.
2.
susținător
al
dominației
exercitate
asupra
vieții
publice
de
către
bănci.
3.
bancher
puternic;
capitalist
care
se
bazează
pe
bănci.
clericalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cléricalisme)
1.
curent
politic
care
consideră
legitimă
extinderea
influenței
și
dominației
bisericii
asupra
vieții
sociale,
politice
și
culturale.
colonialism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. colonialisme)
1.
politică
de
subjugare
și
exploatare
a
coloniilor.
2.
doctrină
care
vizează
legitimarea
ocupației,
dominației
politice
și
exploatării
economice
a
teritoriilor
de
către
anumite
state.
3.
(antonim)
anticolonialism.
echilibru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. équilibre, lat. aequilibrium)
1.
stare
a
unui
corp
supus
acțiunii
unor
forțe
sau
efecte
care
se
anulează
reciproc
fără
să-i
schimbe
starea
de
mișcare
sau
de
repaus.
2.
(biol.)
însușire
a
organismelor
sau
a
grupurilor
de
organisme
de
a
se
autoreînnoi.
3.
~
ecologic
=
stare
a
unui
mediu
natural
în
care
compoziția
faunei
și
a
florei
rămâne
aproape
constantă.
4.
proporție,
raport
just
între
lucruri
opuse.
5.
~
de
forțe
=
situație
în
care
mai
multe
puteri,
de
tărie
aproximativ
egală,
se
echilibrează
ca
influență
și
dominație
în
lume;
~
bugetar
=
stare
a
unui
buget
în
care
veniturile
sunt
egale
cu
cheltuielile.
6.
(psih.)
senzație
de
~
=
senzație
care
reflectă
poziția
și
mișcările
corpului
în
spațiu.
7.
(fig.)
stare
de
liniște,
de
armonie,
de
stabilitate
sufletească.
emancipa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. émanciper, lat. emancipare)
1.
tr.
a
da
unui
minor
dreptul
de
a-și
administra
și
de
a
dispune
de
averea
sa.
2.
(ant.)
a
elibera
un
fiu
din
puterea
părintelui
sau
un
sclav
de
stăpânul
său.
3.
(fig.)
a
da
libertatea,
a
elibera
de
sub
o
dominație,
de
sub
puterea
cuiva.
4.
refl.
a-și
câștiga,
a-și
dobândi
libertatea,
independența.
5.
a-și
lua
libertatea
de
a
face
anumite
lucruri
nepotrivite
cu
vârsta
sa,
a
avea
purtări
libertine.