flota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. flotter)

1. tr. a îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid.
2. (fig.) a șovăi, a ezita.
3. intr. (despre o monedă) a avea o valoare variabilă în raport cu aurul sau cu altă monedă.

flotă 1

Parte de vorbire:  s. f.  
Etimologie: (fr. flotte)

1. totalitatea (aero)navelor unei țări; grup important de (aero)nave afectate unei anumite regiuni sau unui anumit scop și puse sub o conducere unică.
2. lichid care conține diferite substanțe și asupra căruia se fac anumite operații de prelucrare.
3. bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate a pieilor.

flotă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flôtre)

1. postav asemănător fetrului.

flotabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. flottable)

1. (despre corpuri) care are flotabilitate; care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor.
2. (despre ape curgătoare) care permite plutirea; pe care lemnul poate pluti pentru a fi transportat.

flotabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flottabilité)

1. capacitate de plutire a unui corp; caracter flotabil.
2. raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor.
3. proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație.

flotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. flottage)

1. acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotare.
2. îndepărtare prin decantare a substanțelor care plutesc la suprafața unui lichid.

flotant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. flottant)

1. adj. care plutește; plutitor.
2. (s. m. pl.) corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor.
3. s. m. f. persoană care se găsește în trecere printr-o localitate, nelocuind stabil acolo.

clasiar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. classiarius)

1. soldat roman care făcea serviciul în flotă.

colector 2, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collecteur)

1. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colectează fluide.
2. s. n. recipient, conductă pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente.
3. loc unde se adună matrițele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rând.
4. organ al rotorului unor mașini electrice cu rolul de a comuta legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior.
5. substanță organică, folosită ca reactiv la flotația mineralelor pentru a concentra particulele de minerale în spumă.
6. s. m. f. achizitor de mărfuri, de produse etc.

depresant

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. dépressant, engl. depressant)

1. (substanță) prin care se împiedică flotația unui minereu.

fizalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. physalie)

1. animal celenterat marin, din ordinul sifo-noforelor, dintr-o veziculă flotantă, care susține polipii reproducători, nutritivi, și filamente urzicătoare lungi.

flotabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. flottable)

1. (despre corpuri) care are flotabilitate; care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor.
2. (despre ape curgătoare) care permite plutirea; pe care lemnul poate pluti pentru a fi transportat.

flotabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flottabilité)

1. capacitate de plutire a unui corp; caracter flotabil.
2. raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor.
3. proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație.