permuta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. permuter, lat. permutare)

1. a muta pe cineva cu serviciul, a transfera.
2. a efectua o permutare (2).

permutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. permutable)

1. care poate fi permutat.

permutabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. permutabilité)

1. caracterul a ceea ce este permutabil.

permutare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (permuta)

1. acțiunea de a permuta.
2. (mat.; lingv.; pl.) operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație.
3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet.

permutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. permutation, lat. permutatio)

1. permutare.

permutațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. permutational)

1. referitor la, care conține o permutație.

antisimetric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antisymétrique)

1. opus simetriei.
2. (despre sisteme fizice) care, printr-o transformare simetrică față de un centru de simetrie, capătă proprietăți opuse celor inițiale.
3. (mat.; despre funcții) care își schimbă semnul prin permutarea variabilelor.

caracter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta.

combinatorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. combinatoire)

1. analiză ~ = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările; logică ~ = orientare în logica matematică, care studiază noțiunile și metodele fundamentale în construirea sistemelor și calculelor logice formale.

impermutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impermutable)

1. care nu poate fi permutat; netransferabil.

permuta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. permuter, lat. permutare)

1. a muta pe cineva cu serviciul, a transfera.
2. a efectua o permutare (2).

permutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. permutable)

1. care poate fi permutat.