muncire

Parte de vorbire:  s.f. (înv., pop.)  
Etimologie: (munci)

1. acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin.
2. supunere la munci; căznire, torturare.

muncitoresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (muncitor + -esc)

1. referitor la muncitori.
2. care aparține muncitorilor, propriu muncitorilor.
3. care este format din muncitori.
4. care este frecventat de muncitori sau care le aparține.

muncitorește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (muncitor + -ește)

1. într-un mod muncitoresc; în felul muncitorilor, ca muncitorii.

muncitorime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (muncitor + -ime)

1. totalitatea muncitorilor; adunare, mulțime de muncitori.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acționalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actionnaliste)

1. referitor la acționalism, doctrină bazată pe studiul muncii.

afinor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. affineur)

1. muncitor care lucrează la afinare.

agrarian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agrarien)

1. adj. agrar.
2. s. m. f. muncitor agricol; agricultor.
3. partizan al agrarianismului.

ajustor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. ajusteur)

1. muncitor calificat în operații de ajustare a unor piese.

amatorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. amateurisme)

1. practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism.
2. caracter al celui care exercită o meserie, o artă etc., ca amator, cu mai puțină calificare decât profesionistul.
3. (prin extensie) caracter de amator al muncii unor persoane necalificate sau neglijente.