orientativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (orienta + -/t/iv)

1. care orientează; informativ.

orientator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (orienta + -tor)

1. care indică direcția, care orientează.
2. (var.) (înv., reg.) orientător.

adaxial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adaxiale)

1. orientat spre linia axială; orientat spre axă.
2. (bot.) care este întors spre axă, spre tulpină.

adosat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adossé, lat. adossatus)

1. așezat adaxial.
2. (bot.) orientat spre axă.
3. (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete; (despre o construcție) lipită de un edificiu.

anadrom, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anadrome)

1. (bot.) orientat în sus, spre vârf.
2. (despre pești) care trăiește în mare, dar pentru reproducere urcă în apele dulci.

arbore

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arbor)

1. copac.
2. ~le vieții = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidală și frunze verzi, solzoase; tuia. b) (fig.) schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții; ~ genealogic = reprezentare grafică, ca un arbore, a legăturilor de rudenie dintre membrii unei familii sau grup de familii înrudite.
3. catarg.
4. axă care transmite o mișcare de rotație diferitelor organe ale unei mașini.
5. (mat.) structură de date în care fiecare conține puncte de referință la celelalte.
6. (inform.) graf orientat, aciclic.

aspecta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aspecter)

1. (despre edificii) a fi orientat într-o anumită direcție.

axă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. axe, germ. Achse)

1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotație = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei și prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafețe față de care acestea prezintă anumite proprietăți de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care unește polii Pământului până la intersecția cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia și aliații lor.