Dictionar

poet, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. poète, lat., it. poeta, germ. Poet)

1. persoană care compune poezii, autor de poezii.
2. om cu fire, imaginație și sensibilitate de poet.
 

poetard

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (poet + -ard)

1. (depr.) poetastru.
2. (adj.) care face poezii mediocre.
 

poetastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. poétastre, it. poetastro)

1. (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetard.
 

poetesă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. poétesse)

1. femeie care scrie versuri, care se dedică poeziei; poetă.
 

poetic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

1. adj. propriu poeziei.
2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric.
3. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic.
4. s. f. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică.
5. tratat despre creația poetică.
6. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet.
7. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului.
 

poeticamente

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (it. poeticamente)

1. într-un mod poetic; din punct de vedere al poeziei sau în conformitate cu legile ei; (înv.) poeticește.
 

aed

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aède, gr. aoidos)

1. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
 

akmeist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. akmeist)

1. I. referitor la akmeism, mișcare poetică rusă care a avut perioada de glorie la începutul anilor 1910 sub conducerea lui Nikolai Gumiliov și Serghei Gorodețki.
2. II. adept al akmeismului.
3. (var.) acmeist.
 

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al școlii alexandrine.
3. stil ornat, subtil și uneori obscur, propriu poeților greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil și decadent al unei arte, al unei filozofii.
 

apoetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (a- + poetic)

1. lipsit de poezie, de valoare poetică.
2. care nu este poetic.
 

bard

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barde, lat. bardus)

1. poet și cântăreț la celți.
2. poet eroic și liric.
 

camerata

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. camerata)

1. grup de intelectuali melomani.
2. (muzică) mică orchestră de cameră sau cor, cu până la 40 - 60 de muzicieni.
3. (istorie) ~ florentină = societate florentină de intelectuali, poeți și muzicieni, formată în deceniile premergătoare anului 1600, cu scopul de a reînvia muzica greacă antică.