Dictionar

sista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. sistere, germ. sistieren)

1. a (se) opri, a (se) întrerupe, a (se) suspenda.
 

asista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assister, lat. assistere)

1. intr. a fi prezent, a participa (la ceva).
2. tr. a sta pe lângă cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistență.
3. (jur.; despre avocați) a se prezenta altături de o persoană în fața unui organ de jurisdicție pentru a-i apăra interesele.
 

consista

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. consister, lat. consistere)

1. a se compune din; a fi alcătuit din; a se manifesta ca esență; a consta.
 

desista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désister)

1. refl. (jur.) a renunța la o acțiune, la urmărirea în justiție.
2. a abandona săvârșirea unei infracțiuni.
3. a-și retrage candidatura înainte de alegeri.
 

insista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. insister, lat. insistere)

1. a stărui, a persevera.
2. a scoate în relief.
 

persista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. persister, lat. persistere)

1. a se menține în aceeași stare; a dura, a dăinui.
2. a rămâne ferm la o hotărâre, la o părere; a stărui.
 

sistază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. systase, gr. systasis)

1. (ant.) subdiviziune a armatei grecești.
2. (ret.) aranjare a cuvintelor în frază.
3. expunere metodică a faptelor într-un discurs.
 

afereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei inițiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părți, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obține un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunțându-se ceea ce este demn de reținut.
 

apartheid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. apartheid)

1. politică rasistă de discriminare dusă de minoritatea albă împotriva majorității populației de culoare din Africa de Sud.
 

asistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. assistant, germ. Assistent)

1. adj. prezent, de față (la ceva).
2. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator.
3. ~ universitar = grad didactic în învățământul superior, intermediar între preparator și lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară.
 

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.
 

astenocorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. asthenocoria, fr. asthénocorie)

1. (med.) anomalie a reflexului pupilar la lumină caracterizată printr-o mioză normală (contracția pupilei), urmată de o decontracție foarte lentă și de midriază (dilatarea pupilei), chiar dacă lumina persistă; oboseală pupilară.
 

audient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. audiens)

1. student care asistă la cursuri fără a fi înscris.