Dictionar

cast, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. casto, lat. castus)

1. pur, neprihănit, neîntinat; nepătat, virtuos.
 

castă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caste, port. casta)

1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc.
2. (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică.
3. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții.
 

castanietă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. castagnette, sp. castañeta)

1. (pl.) instrument muzical de percuție pentru acompanierea dansului și a muzicii, din două plăcuțe de lemn, care se prind de degete și, prin lovire, produc un sunet sec.
 

castaniu

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT castaneus; badius
2. FR châtain
3. EN chestnut; maroon; castaneeous
4. DE kastanienbraun; rotbraun
5. RU кaштaновый
6. HU gesztenyebarna, vörösesbarna
 

castanoziom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kastanosëm)

1. pământ brun deschis sau castaniu, caracteristic solurilor de stepă uscată.
 

castel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. castellum, it. castello)

1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali.
2. ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei.
3. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave.
 

acrimonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrimonieux)

1. care denotă acrimonie, acreală; caustic, mușcător, sarcastic.
2. (antonime) afabil, amabil.
 

agger

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. agger)

1. (antic.) terasament de pământ, pietre sau arbori care protejează zidul de incintă al castrelor romane.
2. (antic.) termen roman antic folosit pentru terasamentele înălțate și boltite ale drumurilor romane.
 

aleatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație.
 

amixie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amixie)

1. reproducere a unui organism pe cale asexuată la speciile inferioare.
2. restricție impusă membrilor unei colectivități de a contracta căsătorii cu parteneri din aceeași castă, rasă, religie etc.
 

anancastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anancastique, germ. anankastisch)

1. referitor la o idee fixă care nu este controlată de conștiință; obsesiv, obsesional.
2. psihopatie ~ă = psihopatie caracterizată prin slăbirea simțului realului, tendința spre anxietate, ipohondrie, nehotărâre și impresionabilitate.
3. (var.) anancast.
 

aptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptitude, lat. aptitudo)

1. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie.