proclama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. proclamer, lat. proclamare)

1. tr. a anunța ceva în mod solemn.
2. a susține, a declara ceva deschis în public.
3. tr., refl. a (se) învesti în mod oficial cu un titlu.

autoproclama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + proclama)

1. refl. a se investi pe sine cu anumite titluri.

proclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. proclamation, lat. proclamatio)

1. comunicare oficială prin care se aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță.
2. apel tipărit având un caracter agitatoric.

proclamativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (proclama + -tiv)

1. care proclamă ceva.

proclamator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. proclamateur)

1. (cel) care face, dă o proclamație.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

cirenaic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. cyrénaïque)

1. I. referitor la școala filozofică întemeiată de Aristip din Cirene, care proclama ca scop al vieții obținerea unui maximum de plăceri.
2. II. adept al acestei școli.

contraproclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contra1- + proclamaţie)

1. proclamație care se opune altei proclamații.

declara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déclarer, lat. declarare)

1. tr. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva).
2. a comunica ceva oficial în fața unei autorități.
3. a mărturisi.
4. a proclama.
5. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească.
6. refl. a începe, a izbucni, a se manifesta.
7. a se pronunța public, a lua atitudine pentru, ori împotriva cuiva, sau a ceva.

democrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démocratie, gr. demokratia)

1. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor.
2. ~ sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea și egalitatea generală a cetățenilor în fața legilor; ~ populară = formă de democrație apărută într-o serie de țări din Europa și Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toți membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid; ~ economică = democrație care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei.

edicta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. edictare, fr. édicter)

1. a promulga printr-un edict sau printr-o lege; a da un edict; a proclama.
2. a exprima, a pronunța ceva într-o manieră peremptorie.