Dictionar

solidar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. solidaire)

1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de concepții, de sentimente și de interese; strâns unit.
2. care participă împreună cu alții la un drept.
3. (despre un creditor sau un debitor) aflat într-un raport de solidaritate.
4. (despre piese de mașini) strâns legat de altceva; care ia parte la aceeași măsură cu altă piesă la o acțiune.
 

solidaricește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (solidar + -icește)

1. în mod solidar; într-un mod în care fiecare răspunde pentru tot.
 

solidarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. solidarisme)

1. concepție social-politică, de esență reformistă sau conservatoare, care consideră că principiul fundamental al existenței societății este solidaritatea tuturor membrilor ei.
 

solidarist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. solidariste)

1. I. referitor la solidarism (doctrină bazată pe principiul solidarității, ca datorie socială, între oameni).
2. II. adept al solidarismului.
 

solidaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. solidarité)

1. faptul de a fi solidar; răspundere comună.
2. unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere.
3. coeziune.
4. (jur.) caracterul unui raport de obligații care leagă între ei mai mulți creditori și un singur debitor sau mai mulți debitori și un singur creditor.
 

solidariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. solidariser)

1. refl. a se declara solidar cu cineva sau ceva; a manifesta solidaritate.
2. tr. (tehn.) a lega solidar două sau mai multe piese, elemente etc.
 

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
 

agrafă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrafe, germ. Agraffe)

1. piesă mică de tablă, de sârmă pentru fixare; obiect cu care se prinde o haină, părul, o incizie etc.
2. piesă de solidarizare a armăturilor la betonul armat.
3. (arhit.) ornament în formă de consolă în capătul unui arc.
 

antestator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antestator)

1. parte componentă a unei turbine hidraulice pentru consolidarea și rigidizarea muchiilor fantei de admisiune spre stator a camerei în spirală.
 

batolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. batholite)

1. rocă intruzivă, în formă de masiv, din răcirea și consolidarea magmei în interiorul scoarței terestre.
 

bermă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. berme, germ. Berme)

1. întăritură pentru consolidarea unui taluz, făcută din pământul rezultat prin săparea șanțului.
 

braț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. brace, fr. bras)

1. (mar.) manevră curentă care servește la brațarea vergilor.
2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mișcare sau poartă o sarcină.
3. distanța dintre un punct și linia de acțiune a unei forțe.