OK
X
supremație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. suprématie)
1.
superioritate
absolută;
poziție
dominantă;
preponderență.
suprematism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (rus. suprematizm)
1.
grupare
abstracționistă
în
pictura
rusă
a
celui
de-al
doilea
deceniu
al
sec.
XX
și
teorie
estetică
care
susține
supremația
sensibilității
„pure”,
exprimată
prin
acțiunea
formelor
geometrice
și
a
culorii
asupra
simțurilor.
antinomism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)
1.
tendință
de
negare
a
legilor
sau
legalității.
2.
(teol.)
doctrină
care
propovăduiește,
în
numele
supremației
grației,
indiferența
față
de
legi.
brahmanism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. brahmanisme)
1.
complex
de
religii
indice,
cu
caracter
politeist,
a
căror
divinitate
supremă
este
Brahma.
clasicism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. classicisme)
1.
atitudine
estetică
fundamentală,
ca-racterizată
prin
tendința
de
a
observa
fenomenele
în
lumina
universalului
și
de
a
închega
într-un
sistem
stabil,
armonios
și
proporțional,
elementele
frumosului
în
conformitate
cu
anumite
norme,
tinzând
spre
un
tip
ideal,
senin
și
echilibrat
al
perfecțiunii
formelor,
care
caracterizează
cultura
antichității
greco-latine
și
alte
momente
ale
diverselor
culturi
dominate.
2.
curent
în
arta
și
literatura
europeană
din
sec.
XVII-XVIII
caracterizat
prin
imitarea
modelelor
antichității
greco-latine,
prin
supremația
principiilor
morale,
prin
triumful
rațiunii
asupra
sentimentelor
și
fanteziei,
prin
cultul
pentru
adevăr
și
natural,
prin
respectarea
strictă
a
anumitor
reguli,
prin
ordine,
echilibru
și
claritate.
3.
perioadă
în
istoria
culturii
universale
și
naționale
ale
cărei
creații
reprezintă
maximum
de
realizare
artistică
și
modele
demne
de
urmat.
consul
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat., fr. consul)
1.
(în
Roma
antică)
fiecare
dintre
cei
doi
magistrați
care
se
alegeau
anual
pentru
a
exercita
puterea
supremă.
2.
fiecare
dintre
cei
trei
magistrați
supremi
care
au
guvernat
Republica
Franceză
între
1799
și
1804.
3.
agent
diplomatic
însărcinat
să
reprezinte
și
să
apere
interesele
administrativ-juridice
și
economice
ale
țării
sale
și
ale
compatrioților
săi
într-o
țară
străină.
dictatură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dictature, lat. dictatura)
1.
(în
Roma
antică)
demnitatea
de
dictator;
timpul
cât
acesta
exercita
puterea.
2.
formă
de
guvernare
în
care
puterea
supremă
aparține
unui
dictator.
3.
conducere
a
socității
exercitată
de
o
clasă
socială
dominantă.
4.
(fig.)
putere
absolută,
fără
control;
purtare
despotică,
tiranică.
hegemonie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. hégémonie, gr. hegemonia)
1.
drept
al
unui
oraș
antic
de
a
conduce
treburile
confederației
din
care
făcea
parte.
2.
supremație
politică
sau
economică
a
unui
oraș
într-o
țară;
supremație,
dominație;
rol
conducător.