OK
X
lectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. lecture)
1.
faptul
de
a
citi;
citit,
citire.
2.
text,
bucată
de
citit.
3.
culegerea
informațiilor
înregistrate
în
memoria
unui
calculator
electronic.
lectura
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lectură)
1.
a
citi.
2.
a
citi
un
manuscris
în
vederea
pregătirii
pentru
tipar.
colectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Kollecktur)
1.
oficiu
de
procurare
a
cărților
necesare
bibliotecilor.
fotolectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. photolecture)
1.
(inform.)
sistem
de
citire
a
informațiilor
conținute
în
cartele
sau
benzi
perforate
etc.
relectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. relecture)
1.
recitire,
a
doua
lectură.
abac
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)
1.
instrument
de
calculat
din
bile
care
se
pot
deplasa
pe
vergele
orizontale
paralele.
2.
tabel
sau
diagramă
care
permite
rezolvarea
rapidă
a
unor
calcule.
3.
(matematică)
diagramă
sau
grafic
care
oferă,
prin
lectură
simplă,
rezolvarea
aproximativă
a
unei
probleme
numerice;
nomogramă.
anagnost
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anagnoste)
1.
(la
romani)
sclav
însărcinat
să
facă
lectură
în
timpul
mesei
sau
al
băii,
să
copieze
manuscrise
etc.
bibliofag, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.
Etimologie: (fr. bibliophage)
1.
(insectă)
care
distruge
cărțile
și
actele;
care
mănâncă
cărți.
2.
(figurat)
care
„devorează”
o
carte
prin
lectură
avidă
și
rapidă.
custode
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. custode, lat. custos, -odis)
1.
cel
care
are
în
grijă
paza
unor
bunuri.
2.
lucrător
într-o
bibliotecă
având
misiunea
de
a
supraveghea
eliberarea
și
restituirea
cărților
în
sala
de
lectură.
3.
cuvânt,
silabă
însemnată
pe
ultima
pagină
a
fiecărei
coli
sau
pe
fiecare
pagină,
în
partea
dreaptă
sub
ultimul
rând,
și
repetat
la
începutul
paginii
următoare
pentru
a
arăta
ordinea
colilor
și
a
paginilor
manuscriselor.
enjambement
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. enjambement)
1.
(versificare)
procedeu
de
versificație
care
poartă
sensul
pe
două
versuri,
fără
a
marca
aceasta
prin
vreo
pauză,
și
face
ca
lectura
versului
doi
să
fie
necesară
pentru
înțelegerea
primului;
ingambament.
imprima
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. imprimer, lat. imprimere)
1.
a
lăsa
urme
prin
apăsare;
a
întipări.
2.
a
tipări.
3.
a
întipări
desene
pe
o
pânză.
4.
a
înregistra
o
bucată
muzicală,
o
lectură
etc.
pe
discuri
sau
pe
bandă
de
magnetofon.
5.
a
determina,
a
impune
(un
anumit
ritm);
(fig.)
a
transmite,
a
comunica.