oscilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oscillation, lat. oscillatio)

1. mișcare periodică alternativă a unui corp față de o poziție de echilibru.
2. variație periodică, în timp, a mărimilor caracteristice unui sistem fizic.
3. (fig.) șovăială, ezitare; fluctuație.

autooscilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autooscillation)

1. oscilație electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

aperiodic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apériodique)

1. care nu este periodic, care nu are loc la intervale regulate; lipsit de periodicitate; aciclic.
2. (despre un sistem fizic) care atinge fără oscilații o poziție de echilibru.
3. (electronică) circuit ~ = circuit care nu are propria sa perioadă de oscilație.
4. (fizică) mișcare ~ă = mișcare mecanică sau fizică foarte amortizată, care nu are tendința de a oscila în jurul unui punct de echilibru.
5. (matematică) care, deși se repetă, nu are perioadă.
6. (antonim) periodic.

armonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.

autooscilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autooscillation)

1. oscilație electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.

balans

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. balancement)

1. mișcare de oscilație; balansare.

balansier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balancier)

1. dispozitiv, piesă a unui mecanism, a cărei oscilație reglează mișcarea unei mașini, a unui instrument; balansor.
2. prăjină folosită de dansatorii pe sârmă pentru a-și menține echilibrul.
3. (pl.) organe de echilibru pentru zbor, la insectele diptere, pe metatorace; haltere (2).