OK
X
taran
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. taranche)
1.
armă
la
popoarele
antice
pentru
dărâmarea
cetăților
asediate,
dintr-un
trunchi
de
copac
lung
și
gros,
prevăzut
la
un
capăt
cu
un
vârf
greu
de
metal.
țărănește
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (țăran + -ește)
1.
în
felul
țăranilor;
cum
obișnuiesc
țăranii.
2.
(var.)
(înv.)
țerănește.
țărănime
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (țăran + -ime)
1.
populația
rurală,
care
se
ocupă
în
general
cu
cultivarea
pământului
și
creșterea
animalelor.
2.
totalitatea
țăranilor;
mulțime
de
țărani;
(rar)
opincărime,
(înv.)
țărănie.
țărănism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (ţărăn/ime/ + -ism)
1.
curent
politic
și
ideologic,
apărut
în
România
la
sfârșitul
sec.
XIX,
care
pornea
de
la
ideea
rolului
conducător
al
țărănimii,
considerată
ca
o
clasă
socială
unitară,
într-un
stat
preponderent
agrar.
2.
curent
apărut
în
gândirea
economică
după
primul
război
mondial,
care
își
propunea
să
studieze
legile
de
dezvoltare
în
economiile
agrare
pe
baze
specifice,
independent
de
doctrina
generală
a
economiei
politice.
3.
tendință
a
unor
scriitori
de
a-și
alege
motive
de
inspirație
din
viața
satului.
4.
vorbă,
faptă,
comportare
grosolană.
țărănist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (ţăran + -ist)
1.
I.
referitor
la
țărănime.
2.
făcut
pentru
țărani,
în
interesul
țărănimii.
3.
II.
adept
al
țărănismului.
4.
membru
al
partidului
țărănist.
țărăniță
Parte de vorbire:
s.f. (rar)
Etimologie: (țăran + -iță)
1.
femeie
care
locuiește
în
mediul
rural;
țărancă.
țărănoi
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (țăran + -oi)
1.
(fam.)
augmentativ
al
lui
țăran;
țăran
(corpolent,
solid).
2.
(depr.)
persoană
lipsită
de
educație,
de
maniere;
om
bădăran,
mitocan,
mojic.
3.
(var.)
țerănoi.
colhoznic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (rus. kolhoznik)
1.
I.
care
ține
de
colhoz,
privitor
la
colhoz;
(înv.)
colhozian.
2.
II.
membru
al
unui
colhoz;
țăran
care
a
intrat
în
colhoz;
(înv.)
colhozian.
contadin, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f. (italienism învechit)
Etimologie: (it. contadino)
1.
cel
care
locuiește
la
țară
sau
se
dedică
muncii
pământului;
țăran
(italian).
democrație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démocratie, gr. demokratia)
1.
formă
de
organizare
politică
a
societății
care
proclamă
principiul
deținerii
puterii
de
către
popor.
2.
~
sclavagistă
=
tip
de
democrație
în
care
puterea
era
exercitată
de
stăpânii
de
sclavi;
~
burgheză
=
formă
specifică
orânduirii
capitaliste,
prin
care
se
încearcă
să
se
asigure
libertatea
și
egalitatea
generală
a
cetățenilor
în
fața
legilor;
~
populară
=
formă
de
democrație
apărută
într-o
serie
de
țări
din
Europa
și
Asia,
după
cel
de-al
doilea
război
mondial,
în
care
puterea
aparține
clasei
muncitoare
în
alianță
cu
țărănimea
și
alte
categorii
de
oameni
ai
muncii;
~
internă
de
partid
=
principiu
organizatoric
al
partidului
marxist-leninist
potrivit
căruia
toți
membrii
săi
ar
avea
dreptul
de
a
participa
efectiv
la
rezolvarea
problemelor
legate
de
politica
partidului
și
de
viața
internă
de
partid;
~
economică
=
democrație
care
presupune
participarea
sistematică
directă
sau
prin
reprezentanți
(inclusiv
manageri),
liber
și
expres
aleși
ai
poporului,
la
conducerea
și
realizarea
procesului
de
producție,
repartiție
și
schimb
la
toate
nivelurile
economiei.
digger
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. digger)
1.
adept
al
curentului
de
extremă
stângă
din
timpul
revoluției
burgheze
din
Anglia
(sec.
XVII),
reprezentând
interesele
țărănimii
sărace.
feudalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. feudalismo, fr. féodalisme)
1.
orânduire
social-economică
între
sclavagism
și
capitalism,
în
care
baza
relațiilor
de
producție
o
constituie
proprietatea
feudalului
asupra
pământului
și
dependența
personală
a
țăranilor
iobagi
față
de
stăpânii
feudali;
orânduire
feudală,
feudalitate.
furlană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. furlana)
1.
vechi
dans
popular
friulan,
asemănător
cu
tarantela;
melodia
corespunzătoare.