taran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. taranche)

1. armă la popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal.

țărănește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (țăran + -ește)

1. în felul țăranilor; cum obișnuiesc țăranii.
2. (var.) (înv.) țerănește.

țărănime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (țăran + -ime)

1. populația rurală, care se ocupă în general cu cultivarea pământului și creșterea animalelor.
2. totalitatea țăranilor; mulțime de țărani; (rar) opincărime, (înv.) țărănie.

țărănism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ţărăn/ime/ + -ism)

1. curent politic și ideologic, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducător al țărănimii, considerată ca o clasă socială unitară, într-un stat preponderent agrar.
2. curent apărut în gândirea economică după primul război mondial, care își propunea să studieze legile de dezvoltare în economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generală a economiei politice.
3. tendință a unor scriitori de a-și alege motive de inspirație din viața satului.
4. vorbă, faptă, comportare grosolană.

țărănist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (ţăran + -ist)

1. I. referitor la țărănime.
2. făcut pentru țărani, în interesul țărănimii.
3. II. adept al țărănismului.
4. membru al partidului țărănist.

țărăniță

Parte de vorbire:  s.f. (rar)  
Etimologie: (țăran + -iță)

1. femeie care locuiește în mediul rural; țărancă.

țărănoi

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (țăran + -oi)

1. (fam.) augmentativ al lui țăran; țăran (corpolent, solid).
2. (depr.) persoană lipsită de educație, de maniere; om bădăran, mitocan, mojic.
3. (var.) țerănoi.

colhoznic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. kolhoznik)

1. I. care ține de colhoz, privitor la colhoz; (înv.) colhozian.
2. II. membru al unui colhoz; țăran care a intrat în colhoz; (înv.) colhozian.

contadin, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (italienism învechit)  
Etimologie: (it. contadino)

1. cel care locuiește la țară sau se dedică muncii pământului; țăran (italian).

democrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démocratie, gr. demokratia)

1. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor.
2. ~ sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea și egalitatea generală a cetățenilor în fața legilor; ~ populară = formă de democrație apărută într-o serie de țări din Europa și Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toți membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid; ~ economică = democrație care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei.

digger

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. digger)

1. adept al curentului de extremă stângă din timpul revoluției burgheze din Anglia (sec. XVII), reprezentând interesele țărănimii sărace.

feudalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. feudalismo, fr. féodalisme)

1. orânduire social-economică între sclavagism și capitalism, în care baza relațiilor de producție o constituie proprietatea feudalului asupra pământului și dependența personală a țăranilor iobagi față de stăpânii feudali; orânduire feudală, feudalitate.

furlană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. furlana)

1. vechi dans popular friulan, asemănător cu tarantela; melodia corespunzătoare.