echilibra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. équilibrer)

1. tr., refl. a (se) ține în echilibru, a (se) cumpăni.
2. tr. a efectua o echilibrare.
3. a face ca veniturile dintr-un buget să fie egale cu cheltuielile.

autoechilibra

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + echilibra)

1. a-și găsi singur echilibrul, fără sprijin din exterior, evitând căderea.
2. (fig.) a-și găsi echilibrul sufletesc fără ajutor din afară.

dezechilibra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déséquilibrer)

1. refl. a-și pierde echilibrul.
2. (fig.) a-și pierde rațiunea, judecata.
3. tr. a face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile.

echilibraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. équilibrage)

1. acțiunea de echilibrare; rezultatul acestei acțiuni.
2. (aeronautică) dispozitiv prin care se echilibrează efectele forțelor inerțiale asupra organelor de comandă.

echilibrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. équilibrant)

1. care echilibrează; care (re)stabilește echilibrul.

echilibrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (echilibra)

1. acțiunea de a (se) echilibra.
2. anulare a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra unui sistem tehnic cu mișcare periodică.
3. aducere a unui circuit sau a unei rețele electrice în starea caracterizată prin valoarea nulă a intensității curentului.
4. reducere a perturbațiilor nedorite din circuitele unei linii de telecomunicații, prin compensarea asimetriilor.

echilibrat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (echilibra)

1. în stare de echilibru.
2. (despre valori, prețuri, bugete) just proporționat.
3. (fig.; despre oameni) cumpănit, ponderat.

apolinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. apollinisch)

1. referitor la zeul Apolo; apolinar.
2. luminos, senin, echilibrat.
3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.

arimaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. arrimage)

1. acțiunea de a arima; arimare.
2. aranjare și fixare a încărcăturii unei nave (sau aeronave) pentru obținerea echilibrării necesare.
3. (antonim) dezamarare.

armonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.
2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.
3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.
4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.
5. (antonim) inarmonios, nearmonios.

autoechilibrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 + echilibrare)

1. echilibrare automată a roților de autovehicul cu ajutorul unui dispozitiv care se intercalează la montajul acestora, între jantă și butuc.

balanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar.
2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.
3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport.
4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an.
5. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).

bilateralism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bilateralismus)

1. sistem de echilibrare a schimburilor economice internaționale pe acordul bilateral.