traiectorie
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. trajectoire)
Etimologie: (fr. trajectoire)
1. (fizică) curbă descrisă de centrul de greutate al unui mobil; (prin ext.) reprezentare grafică a unei astfel de curbe.
2. drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiect, parcurs.
3. (balistică) curba unui proiectil.
4. (mat.) curbă având o proprietate dată.
5. (figurat) carieră profesională.
6. (figurat) evoluție socială și economică, vorbind despre o persoană sau un grup uman.
7. (var. înv.) trajectorie, trajetorie.