derivare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deriva)

1. acțiunea de a deriva și rezultatul ei; provenire, coborâre din.
2. acțiunea de a devia de la traiectorie.
3. operațiune constând în devierea unui curs de apă.
4. (elect.) comunicare stabilită între două puncte ale unui circuit prin intermediul unui al doilea conductor.
5. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul; procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor.
6. (lingv.) ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; afixare.
7. (lingv.) ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor.
8. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată.
9. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală.
10. (med.) tratament constând în devierea unui focar inflamator spre exterior sau spre organe secundare.
11. (fig.) acțiunea de a deturna o idee, un sentiment de la scopul său inițial.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

derivat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (deriva, după fr. dérivée)

1. s. m. substanță preparată din altă substanță și care se aseamănă ca structură moleculară cu substanța din care provine.
2. s. n. produs industrial care se extrage dintr-o anumită materie primă.
3. cuvânt format prin derivare de la un alt cuvânt.
4. lucru care derivă din altul.
5. s. f. (mat.) limita (finită) a raportului dintre creșterea unei funcții și creșterea argumentului, când acesta tinde către zero.

derivativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dérivatif, lat. derivativus)

1. adj. care trage, abate ceva în altă parte.
2. s. n. mijloc terapeutic care abate și ușurează o suferință; (fig.) leac, remediu.
3. adj., s. n. (lingv.) (element) cu care se face derivarea.

derivație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dérivation, lat. derivatio)

1. ramificație secundară a unei căi de comunicație, a unui circuit telefonic, electric etc.
2. deviere a unui proiectil din planul de tragere.
3. lucrare hidrotehnică pentru transportul apei între conducta principală sau sursă și punctul de utilizare.
4. (lingv.) derivare (2).
5. abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta.
6. modificare a tulburărilor organice prin producerea unei reacții într-o altă zonă.

derivațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dérivationnel)

1. referitor la derivarea cuvintelor.

etnogenealogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + genealogie)

1. disciplină ce studiază geneza popoarelor, legăturile lor etnice și derivarea lor istorică.