Dictionar

stanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stance, it. stanza)

1. strofă dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet.
2. (pl.) poezie scrisă în astfel de strofe; (p. ext.) poezie.
 

ștanța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. stanzen)

1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe.
2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese.
3. (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme.
 

ștanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Stanze)

1. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor.
 

antisubstanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anti-substance)

1. substanță care este compusă din antiparticule; antimaterie.
 

circumstanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonstance, lat. circumstantia)

1. împrejurare în care are loc un fapt.
2. ocazie, conjunctură.
3. de ~ = de formă, de ochii lumii.
 

constanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. constance, lat. constantia)

1. însușirea de a fi constant; perseverență.
 

distanța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. distancer)

1. tr. a lăsa anumite distanțe între obiecte sau ființe; a rări.
2. refl. a întrece, a depăși.
3. a se depărta, a lăsa o urmă.
4. (fig.) a se deosebi (de cineva) ca valoare.
 

distanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distance, lat. distantia)

1. interval, spațiu între două puncte.
2. a ține pe cineva la ~ = a se purta rece, distant față de cineva.
3. interval de timp.
4. (fig.) diferență de rang, de situație între două persoane.
 

echidistanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équidistance)

1. diferență constantă pe verticală dintre cotele a două puncte pe două curbe de nivel vecine.
2. punct egal depărtat de cele mai apropiate puncte de pe țărmurile maritime care delimitează apele interioare aparținând unor stele maritime.
3. (fig.) calitatea de a fi echidistant.
 

abietin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abiétine)

1. substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool; coniferină.
2. substanță rășinoasă, extrasă din terebentina de Strasbourg sau balsamul de Canada, capabilă să se cristalizeze.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
 

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.
 

abrastol

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (engl. abrastol - nume comercial)

1. sare de calciu a naftolului, substanță antiseptică în vinificație.
 

absintină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absinthin)

1. substanță specifică din frunze de absint.
 

absorbit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (absorbi)

1. adj., s.n. (fluid) încorporat de o substanță absorbantă.
2. adj. (fig.) preocupat; captivat.