Dictionar

mim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mime, lat. mimus, gr. mimos)

1. s. n. scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple.
2. s. m. actor care interpreta un mim (I); (astăzi) actor de pantomimă.
 

mima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. mimer)

1. a interpreta (un rol, o piesă) prin mimică.
2. a imita gesturile, vocea, felul de a fi al cuiva.
 

mimansa

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mimansa)

1. școală filozofică indiană care susținea că lumea se întemeiază pe un principiu material alături de unul spiritual, ea fiind veșnică, necreată și formată din atomi.
 

mimant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (mima + -ant)

1. adj., s. m. (cel) care mimează.
2. s. m. (teatru) figurant.
3. adj. (despre genotipuri) cu manifestări fenotipice similare; (despre fenotipuri) condiționat de genotipuri distincte.
 

mimesis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. μίμησις „imitație”)

1. principiu estetic, introdus de Platon în lucrarea „Republica”, apoi preluat și dezvoltat de Aristotel, potrivit căruia arta este o rezultantă a imitării realității.
 

mimetic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mimétique)

1. referitor la mimetism.
2. care imită (în mod servil) un anumit model.
 

mimetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mimétisme)

1. însușire a unor animale de a-și schimba culoarea sau de a lua forma unor obiecte, ori animale din mediul înconjurător.
2. (fig.) reproducere mecanică a gesturilor și atitudinilor cuiva; imitație (servilă) a unui model; maimuțăreală.
 

amimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amimie)

1. pierdere patologică a capacității de exprimare prin mimică a unor stări afective, idei etc.
 

asemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asémie)

1. tulburare a limbajului mimic, incapacitate de a folosi semnele pentru înțelegerea și exprimarea ideilor.
 

balet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ballet, it. balletto)

1. gen de spectacol alcătuit din dans, muzică și (uneori) pantomimă; dans artistic cu figuri pe o temă dată; compoziția muzicală corespunzătoare.
2. ansamblu de balerini și balerine.
 

braunit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. braunite)

1. oxid natural de mangan, opac, negru, cu luciu semimetalic.
 

cabotin, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cabotin)

1. I. care are un comportament teatral; prefăcut, fals.
2. II. (în trecut, în Franța) actor ambulant.
3. actor lipsit de talent; (prin ext.) orice actor fără talent.
4. (prin ext.) cel care, prin voce, mimică, vocabular, urmărește să se facă remarcat.
5. (prin ext.) persoană căreia îi lipsește naturalețea, ale cărei atitudini, maniere sunt prea studiate și prea teatrale; persoană cu comportament teatral.
 

calamină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calamine, lat. calamina)

1. reziduu din arderea carburantului în cilindrii motoarelor cu ardere internă.
2. silicat hidratat natural de zinc; hemimorfit.