clasem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classème)

1. ansamblu de trăsături semantice minimale ale unei unități lexicale.

comutare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comuta)

1. acțiunea de a comuta; comutație.
2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară.
3. (mat.) operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului.
4. fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant.
5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietățile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).

etimologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étymologie, lat., gr. etymologia)

1. stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice.
2. ~ multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin mai multe etimoane.
3. ~ populară = modificare a formei unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă.
4. etimon.
5. ramură a lingvisticii care studiază istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor.

izotopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isotopie)

1. proprietate a unor elemente chimice de a fi formate din mai mulți izotopi.
2. (lingv.) ansamblu redundant de categorii semantice, care face posibilă lectura coerentă a unui text.

lingvistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. linguistique)

1. adj. referitor la lingvistică.
2. s. f. știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare.
3. ~ generală = disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi; ~ comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi; ~ matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice; ~ structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia.
4. glotologie.

paradigmă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)

1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim.
2. principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii.
3. caz exemplar, model, prototip, situație ideală.
4. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt.
5. ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul.