OK
X
clasem
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. classème)
1.
ansamblu
de
trăsături
semantice
minimale
ale
unei
unități
lexicale.
comutare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (comuta)
1.
acțiunea
de
a
comuta;
comutație.
2.
(jur.)
~a
pedepsei
=
înlocuire
a
unei
pedepse
mai
grele
printr-una
mai
ușoară.
3.
(mat.)
operație
efectuată
asupra
unui
șir
de
numere,
al
cărei
rezultat
nu
depinde
de
ordinea
în
care
se
operează
asupra
diferitelor
elemente
ale
șirului.
4.
fenomenul
elaborării
unor
reflexe
condiționate
diferite
la
unul
și
același
stimul
în
funcție
de
schimbarea
condițiilor
mediului
ambiant.
5.
substituire
a
unui
element
lingvistic
cu
altele,
pentru
a
verifica
proprietățile
lor
respective
(fonetice,
morfologice,
sintactice,
semantice).
etimologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. étymologie, lat., gr. etymologia)
1.
stabilire
a
originii
unui
cuvânt
prin
explicarea
evoluției
lui
fonetice
și
semantice.
2.
~
multiplă
=
explicarea
originii
unui
cuvânt
prin
mai
multe
etimoane.
3.
~
populară
=
modificare
a
formei
unui
cuvânt
sub
influența
unui
alt
cuvânt
mai
cunoscut,
cu
care
are
asemănări
și
de
la
care
s-ar
putea
crede
că
derivă.
4.
etimon.
5.
ramură
a
lingvisticii
care
studiază
istoria
cuvintelor,
stabilind
originea
și
evoluția
formei
și
a
sensului
lor.
izotopie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. isotopie)
1.
proprietate
a
unor
elemente
chimice
de
a
fi
formate
din
mai
mulți
izotopi.
2.
(lingv.)
ansamblu
redundant
de
categorii
semantice,
care
face
posibilă
lectura
coerentă
a
unui
text.
lingvistic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. linguistique)
1.
adj.
referitor
la
lingvistică.
2.
s.
f.
știință
care
studiază
limba
și
legile
ei
de
dezvoltare.
3.
~
generală
=
disciplină
care
studiază
faptele
de
limbă
din
perspectiva
trăsăturilor
comune
mai
multor
limbi;
~
comparativă
=
disciplină
care
studiază
comparativ
concordanțele
fonetice,
semantice
și
gramaticale
din
mai
multe
limbi;
~
matematică
=
disciplină
care
studiază
fenomenele
de
limbă
cu
mijloace
matematice;
~
structurală
=
disciplină
care
studiază
relațiile
dintre
elementele
limbii
și
caracterul
sistematic
al
acesteia.
4.
glotologie.
paradigmă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)
1.
(la
Platon)
lumea
ideilor,
prototip
al
lumii
sensibile
în
care
trăim.
2.
principiu
care
distinge
legăturile
și
opozițiile
fundamentale
între
câteva
noțiuni
dominante
cu
funcție
de
comandă
și
control
al
gândirii.
3.
caz
exemplar,
model,
prototip,
situație
ideală.
4.
totalitatea
formelor
flexionare
ale
unui
cuvânt.
5.
ansamblu
de
termeni,
aparținând
aceleiași
clase
morfosintactice
sau
semantice,
care
se
pot
substitui
unul
cu
altul.