OK
X
ciocănitură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ciocănit + -ură)
1.
zgomot
produs
de
lovituri
repetate,
cu
ciocanul
sau
cu
alte
obiecte,
într-un
corp
tare;
ciocănit.
cioclej
Parte de vorbire:
s.m. (reg.)
Etimologie: (necunoscută)
1.
partea
de
jos
a
tulpinii
porumbului,
rămasă
la
nivelul
pământului
după
ce
restul
tulpinii
a
fost
tăiat
la
recoltare;
hlujan;
strujan.
2.
(var.)
ciocleș,
ciuclej,
coclej,
cotlej.
cioclejel
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (cioclej + -el)
1.
(ornit.;
Bucov.)
mică
pasăre
care
trăiește
prin
ciocleji;
împărătuș,
pitulice,
sfredeluș.
2.
(reg.)
cioclej.
cioclete
Parte de vorbire:
s.m. (reg.)
Etimologie: (prob. ciocle[jel] + [vrăbe]te)
1.
(ornit.)
pasăre
mică
cu
penele
de
culoare
brună
împestrițate
cu
negru,
cu
pântecele
cenușiu,
cu
ciocul
scurt,
conic
și
cu
coada
trunchiată;
cioclejel,
vrabie,
vrăbete.
ciocoaică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ciocoi + -oaică)
1.
termen
de
dispreț
pentru
o
femeie
parvenită
(de
la
țară);
nevastă
de
om
îmbogățit
de
curând
sau
soție
de
ciocoi;
(prin
ext.)
boieroaică.
ciocofleandură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ciocoi + fleandură)
1.
termen
de
dispreț
pentru
un
parvenit
(mai
ales
la
sate)
din
rândurile
arendașilor,
vătafilor
etc.;
ciocoi.
2.
om
lipsit
de
demnitate;
(pop.)
cioclovină.
abataj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1.
acțiunea
de
a
extrage
minereu
într-o
mină.
2.
loc
de
extragere
a
unui
minereu,
a
unei
roci
dintr-un
zăcământ;
operația
însăși.
3.
~
frontal
=
abataj
al
minereului
făcut
pe
un
front
foarte
lung
în
direcția
filonului.
4.
ciocan
de
~
=
instrument
acționat
cu
aer
comprimat,
cu
ajutorul
căruia
se
desprinde
cărbunele
în
straturile
cu
înclinație
mare.
5.
doborâre
a
arborilor
în
exploatările
forestiere.
6.
acțiunea
de
a
ucide
un
animal;
sacrificare
a
animalelor,
la
abator.
7.
(marinărie)
înclinare
a
unei
nave
spre
a
putea
fi
carenată;
carenaj.
aborda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. aborder)
1.
intr.
(despre
nave)
a
se
ciocni.
2.
a
se
opri
lângă
o
navă
bord
la
bord.
3.
a
acosta.
4.
tr.
(fig.)
a
se
apropia
de
cineva
spre
a-i
vorbi.
5.
a
începe
studiul
unei
probleme;
a
deschide
o
discuție.
abordaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)
1.
acțiunea
de
a
aborda
și
rezultatul
ei;
abordare.
2.
manevră
prin
care
o
navă
amarează
alături
de
alta
cu
scopul
de
a
o
asalta;
atacare
a
unei
nave
prin
alăturare
la
bordul
ei.
3.
ciocnire
accidentală
între
nave
ori
între
o
navă
și
un
obstacol.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
abumarkub
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Abu Markub)
1.
pasăre
înaltă,
asemănătoare
cu
struțul,
cu
gâtul
scurt
și
gros,
cu
capul
mare
și
cioc
enorm,
din
preajma
Nilului.
acvilă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat., it. aquila)
1.
pasăre
răpitoare
de
zi,
cu
cioc
și
cu
aripi
puternice;
pajură.