OK
X
finiție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. finition)
1.
acțiunea
de
a
finisa
și
rezultatul
ei;
finisare.
2.
operație
finală
menită
să
perfecționeze
o
lucrare
sau
un
produs.
autodefiniție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (auto- + definiție)
1.
caracterizare
a
propriei
persoane;
autocaracterizare.
definiție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. définition, lat. definitio)
1.
operație
logică
prin
care
se
determină
conținutul
unei
noțiuni,
notele
ei
esențiale,
indicându-se
genul
proxim
și
diferența
specifică,
sau
se
precizează
înțelesul
unui
cuvânt
ori
simbol;
propoziție
prin
care
se
exprimă
această
determinare.
2.
formulă
care
dă
sensul
(semnificațiile)
unui
cuvânt,
al
unei
expresii
și
care
își
propune
să
fie
sinonim
cu
ceea
ce
este
definit.
3.
prin
~
=
prin
însăși
natura
lucrurilor.
4.
(telecom.)
mărime
care
caracterizează
gradul
de
finețe
al
unei
imagini
de
televiziune,
exprimată
în
număr
de
linii;
liniatură,
rezoluția
imaginii.
macrodefiniție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. macrodefinition)
1.
(inform.)
porțiune
de
program
care
descrie
structura
textului
de
substituit
în
cursul
unui
proces
de
macroprelucrare.
superfiniție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. superfinition)
1.
acțiunea
de
a
superfinisa
și
rezultatul
ei;
superfinisare.
2.
polizare
foarte
amănunțită
a
suprafețelor
unor
obiecte
metalice,
efectuată
prin
mișcări
încete,
în
linie
dreaptă.
antonim
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. antonyme)
1.
cuvânt
cu
sens
opus
altui
cuvânt
(ex.
~ul
lui
„mare”
este
„mic”).
2.
joc
care
cere
să
se
caute
un
cuvânt
opus
altuia,
indicat
sau
care
reiese
dintr-o
definiție.
argument
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. argument, lat. argumentum)
1.
dovadă
(propoziție,
raționament)
pe
care
se
întemeiază
o
demonstrație;
probă.
2.
(mat.)
element
din
domeniul
de
definiție
al
unei
funcții;
variabilă
independentă.
3.
rezumat
al
unei
piese
de
teatru,
al
unei
opere
literare
etc.
4.
dată
folosită
drept
cheie
în
cursul
unei
sortări,
unei
căutări
într-un
fișier.
defini
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. définir, lat. definire)
1.
tr.
a
da
o
definiție;
a
explica
sensurile
unui
cuvânt,
ale
unei
noțiuni.
2.
a
determina,
a
preciza,
a
delimita;
a
caracteriza
pe
cineva.
3.
refl.
a
se
autocaracteriza.
definițional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. définitionnel)
1.
referitor
la
definiție;
care
definește.
dialelă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. diallèle; cf. gr. διάλληλος, diallelos („reciproc”))
1.
(log.)
cerc
vicios
într-o
demonstrație
sau
definiție;
definire
a
unei
noțiuni
prin
ea
însăși.
homeostazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. homéostasie)
1.
proprietate
a
organismelor
vii
de
a-și
menține
constantele
fiziologice
în
condiții
diferite
de
mediu.
2.
(genet.)
menținere
constantă
a
genomului
într-o
populație.
3.
tendință
a
sistemelor
autoreglabile
de
a-și
menține
constante
anumite
stări
sau
coordonate
de
definiție;
homeostază.
4.
echilibru
natural,
biologic
și
ecologic,
în
biosferă
și
ecosisteme.
5.
echilibru
al
mediului
interior
al
individului.