OK
X
prelua
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (pre- + lua)
1.
a
lua
(în
primire)
de
la
cineva;
a
lua
asupra
sa.
absorbi
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)
1.
tr.
a
se
îmbiba,
a
suge,
a
încorpora
ceva.
2.
a
prelua
cunoștințe,
idei,
elemente
specifice
etc.,
asimilându-le
în
propria
structură.
3.
(despre
corpuri
poroase)
a
atrage
în
sine;
a
lăsa
să
pătrundă
în
sine;
a
îmbiba.
4.
(fig.)
a
preocupa
intens.
5.
refl.
(fig.)
a
se
cufunda
în
gânduri.
6.
(fig.)
a
interesa
foarte
mult
pe
cineva;
a
preocupa.
7.
fig.
a
preocupa
în
întregime;
a
captiva.
calc
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. calque)
1.
copie
a
unei
schițe,
a
unui
desen,
pe
hârtie
specială.
2.
hârtie
de
~
=
hârtie
transparentă
de
copiat.
3.
(lingv.)
traducerea
dintr-o
limbă
străină
a
elementelor
de
formare
a
unui
cuvânt,
a
unei
expresii;
preluare
de
către
un
cuvânt
a
sensului
(sensurilor)
unui
cuvânt
străin;
decalc
(2).
caudillo
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (sp. caudillo)
1.
păzitor,
conducător
al
unei
turme
(în
America
Latină).
2.
dictator
militar
sau
politic
care
a
preluat
puterea
în
America
Latină
sau
Spania;
persoană
căreia
i
se
dă
acest
nume.
diafragmă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. diaphragme, lat., gr. diaphragma)
1.
mușchi
care
desparte
toracele
de
abdomen.
2.
membrană
care
reproduce
sunetele
prin
vibrațiile
sale.
3.
placă
subțire,
opacă,
cu
deschidere
reglabilă,
care
limitează
fasciculele
de
lumină
la
trecerea
printr-un
sistem
optic;
blendă
(2).
4.
dispozitiv
de
închidere
a
unui
recipient.
5.
(constr.)
perete
portant
pentru
preluarea
solicitărilor
orizontale;
planșeu,
placă.
6.
dispozitiv
format
dintr-o
membrană
cu
orificiu
pentru
măsurarea
debitelor
sau
vitezelor
într-o
conductă.
7.
(med.)
contraceptiv
mecanic
pentru
femei.
efeminație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. effémination, lat. effeminatio)
1.
acțiunea
de
a
prelua
treptat,
voluntar
sau
nu,
caracteristicile
fizice
sau
morale
ale
unei
persoane
efeminate;
efeminare.
2.
(var.)
(înv.)
efeminațiune.
eminescianism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (eminescian + -ism)
1.
moment
distinct
al
istoriei
literare,
marcat
de
mihai
Eminescu,
expresie
a
geniului
poporului
român,
spirit
enciclopedic,
universal,
care,
prin
originalitate,
prin
simțul
absolut
al
limbii
și
al
muzicalității
poetice,
a
dat
o
maximă
strălucire
romantismului
românesc.
2.
orientare
în
literatura
română
caracterizată
prin
preluarea
și
cultivarea,
uneori
excesive,
a
unor
motive,
teme
etc.
care
aparțin
creației
eminesciene.
3.
totalitatea
particularităților
stilistice
care
caracterizează
opera
lui
Eminescu.