ricin

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. ricin, lat. ricinus, germ. Rizinus)

1. (bot.) plantă oleaginoasă cu frunze mari, strălucitoare, cu flori roșietice, din semințele căreia se extrage un ulei, folosit ca lubrifiant și purgativ (Ricinus communis); căpușă.

ricină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. ricina)

1. toxină vegetală din semințele de ricin, care aglutinează globulele sângelui.
2. (popular) ulei de ricin.

afolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affolé)

1. înnebunit, ieșit din minți, care și-a pierdut cumpătul din pricina unei emoții violente (de frică, de durere).

bară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. șut în stâlpul porții de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției.
7. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.

cauza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. causer, lat. causari)

1. a pricinui, a produce, a determina.

cauzator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. causateur)

1. care cauzează, pricinuiește, provoacă ceva; pricinuitor, provocator.

cauză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. causa, după fr. cause)

1. ceea ce determină apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiții, apariția altui fenomen.
2. problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni.
3. în cunoștință de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alții) pentru aceeași cauză.
4. motiv, rațiune.
5. (jur.) pricină, proces.
6. a avea câștig de ~ = a câștiga.

clasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. classer)

1. tr. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare.
2. a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate.
3. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor.
4. refl. a obține un anumit loc într-un clasament.