OK
X
profesie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie:
1.
v.
profesiune.
profesiune/profesie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. profession, lat. professio)
1.
activitate
cu
caracter
permanent
desfășurată
de
cineva
în
baza
unei
calificări;
meserie,
îndeletnicire,
ocupație.
2.
~
de
credință
=
declarație
publică
făcută
de
cineva
asupra
principiilor
sau
convingerilor
sale
(morale,
politice
etc.).
aristocrat, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. aristocrate)
1.
I.
care
aparține
aristocrației;
aristocratic.
2.
II.
membru
al
unei
aristocrații,
nobil.
3.
(politică)
susținător
al
aristocrației.
4.
(prin
ext.)
persoană
privilegiată
din
cauza
averii,
profesiei
sau
anumitor
calități.
arsenal
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arsenal, it. arsenale)
1.
întreprindere
(militară)
pentru
fabricarea
sau
repararea
armamentului
sau
munițiilor.
2.
(fig.)
ansamblul
mijloacelor
de
luptă,
de
care
se
servește
cineva
într-o
acțiune,
profesie
etc.
astrolog, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. astrologue, lat. astrologus)
1.
cel
care
cunoaște
regulile
astrologiei,
care
știe
să
întocmească
o
hartă
a
cerului
și
să-i
dea
o
interpretare.
2.
(locuțiune
proverbială)
nu
este
un
mare
~
=
se
spune
despre
un
om
care
nu
este
foarte
priceput
în
nicio
profesie.
avocatură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (germ. Advokatur)
1.
profesiunea
sau
munca
de
avocat;
practicare
a
profesiei
de
avocat.
2.
(var.)
advocatură.
carieră (2)
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. carrière)
1.
profesie
pe
care
o
îmbrățișează
cineva
și
care,
de
multe
ori,
se
poate
parcurge
gradual;
ocupație.
2.
poziție
în
ierarhia
socială
și
profesională,
în
societate;
situație
bună.
3.
(fig.)
cursul
vieții,
timpul
în
care
cineva
exercită
o
slujbă
sau
o
sarcină.
4.
(fig.)
drum,
cale
(a
unei
idei,
literaturi
etc.)
5.
mare
manej
de
echitație
în
teren
descoperit;
terenul
pe
care
poți
alerga
un
cal
fără
să-și
piardă
răsuflarea.
cazuist, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. casuiste; sp. casuista; lat. casus „caz de conștiință”)
1.
cel
care
se
ocupă
de
cazuistică.
2.
teolog
care,
prin
profesie,
rezolvă
cazurile
de
conștiință.
3.
cel
căruia
îi
place
să
analizeze,
până
în
cele
mai
mici
amănunte,
fiecare
caz,
pentru
a
da
o
soluție
cât
mai
exactă
și
mai
documentată.
4.
specialist
în
cazuistică,
care
folosește
abil
argumente
ingenioase,
logice
în
aparență,
false
în
fond.