OK
X
persecutat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (v. persecuta)
1.
(despre
oameni)
urmărit
pe
nedrept
și
cu
perseverență
de
cineva
care
vrea
să-i
provoace
un
neajuns,
un
rău
etc.;
asuprit,
oropsit,
prigonit.
azil
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. asila, lat. asylum)
1.
instituție
cu
caracter
filantropic
pentru
copii,
bătrâni,
invalizi.
2.
loc
de
refugiu
inviolabil;
adăpost.
3.
drept
de
~
=
drept
de
inviolabilitate
acordat
de
către
un
stat
unei
persoane
străine
persecutate
în
țara
sa
din
motive
politice.
obsidional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. obsidional, lat. obsidionalis)
1.
(ant.)
referitor
la
asediul
unui
oraș,
de
asediu.
2.
(psih.,
sociol.)
care
lovește
locuitorii
unui
oraș
asediat.
3.
(despre
boli
infecțioase)
care
survin
în
cursul
războiului
de
tranșee.
4.
(ant.)
coroană
~ă
=
coroana
acordată
celui
care
a
livrat
un
oraș
asediat.
5.
(ist.)
monedă
~ă
=
monedă
bătută
în
timpul
unui
asediu
pentru
a
compensa
deficitul.
6.
(patol.)
delir
~
=
delirul,
nebunia
unei
persoane
care
se
crede
asediată,
persecutată.
7.
(psih.,
sociol.)
febră
~ă
=
psihoză
sau
panică
colectivă
a
unei
populații
asediate.
persecuție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. persécution, lat. persecutio)
1.
urmărire
nedreaptă
și
perseverentă
a
cuiva,
cu
intenția
de
a-i
provoca
un
rău,
un
neajuns;
prigoană;
(cu
sens
atenuat)
nedreptate
repetată
cu
insistență;
persecutare.
2.
tratament
tiranic
și
crud
aplicat
continuu
unui
grup
de
către
o
autoritate.
3.
mania
~ei
=
idee
fixă
a
cuiva
că
este
persecutat
de
toată
lumea.
4.
(var.)
persecuțiune.
tiran, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.
Etimologie: (ngr. tirannos, fr. tyran)
1.
I.
care
posedă
puterea
absolută
și
o
exercită
în
mod
opresiv;
nemilos,
despotic.
2.
care
încearcă
să-și
impună
voința
în
orice
împrejurare,
care
asuprește
pe
cei
din
jur;
asupritor.
3.
II.
cel
care
posedă
puterea
absolută
și
o
exercită
în
mod
opresiv;
despot.
4.
cel
care
are
un
comportament
capricios
și
autoritar.
5.
conducător
de
stat
foarte
aspru,
crud;
(prin
ext.)
cel
care
abuzează
de
autoritatea
sa,
care
asuprește
pe
alții.
6.
(la
greci)
cel
care
a
preluat
puterea
cu
forța.
7.
(antonime)
democrat,
eliberator;
asuprit,
persecutat.
izgonit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (izgoni)
1.
care
este
obligat
să
plece,
care
este
silit
să
părăsească
un
loc;
alungat,
fugărit,
exilat.
2.
care
este
dat
afară;
demis.
3.
(înv.)
care
este
tratat
cu
ură,
cu
dușmănie;
persecutat.