OK
X
dominanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dominance)
1.
caracter,
element
dominant
într-un
ansamblu;
preponderență.
2.
(biol.)
capacitate
a
unei
gene
de
a
se
manifesta
fenotipic.
dominanță
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
dominantio
2.
FR
dominance
3.
EN
dominancy
4.
DE
Dominanz;
Vorherrschaft
5.
RU
доминaнтность;
домнировaние
6.
HU
domináncia,
borítás
dominantă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. dominante)
1.
(muzică)
treapta
a
cincea
a
oricărei
game
diatonice
(de
exemplu,
nota
sol
este
dominanta
gamelor
do
major
și
do
minor).
antidominantă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (anti- + dominantă)
1.
valoare
care
corespunde
frecvenței
minime
într-o
repartiție
statistică.
codominanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. codominance)
1.
manifestare
fenotipică
diferită
a
două
gene
alelice
situate
în
loci
omologi.
contradominantă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (contra- + dominantă)
1.
(muzică)
termen
pentru
dominanta
dominantei,
adică
al
doilea
grad
al
unei
chei;
supradominantă.
predominanță
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. prédominance)
1.
caracter
predominant;
calitatea
a
ceea
ce
predomină;
superioritate,
predominare,
predominație.
2.
(var.)
(reg.)
predominență.
subdominantă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. sous-dominante)
1.
(muz.)
treapta
a
patra
a
modurilor
major
și
minor;
acord
construit
pe
această
treaptă.
supradominantă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după it. sopraddominante)
1.
(muz.)
treapta
a
șasea
a
modurilor
major
și
minor;
acord
pe
această
treaptă;
contradominantă.
afectiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affectif, lat. affectivus)
1.
care
se
referă
la
sentimente,
emoții,
la
afect.
2.
care
provoacă
o
reacție
organică
conștientă.
3.
caracterizat
de
predominanța
emoțiilor
și
sentimentelor.
4.
care
dovedește
afecțiune;
sensibil,
sentimental.
burghezie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)
1.
(în
feudalism)
populația
orașelor;
târgoveții,
orășenii.
2.
clasă
socială
dominantă
în
orânduirea
capitalistă,
proprietară
a
principalelor
mijloace
de
producție.
3.
mica
~
=
categorie
socială
intermediară
reprezentând
micii
producători
de
mărfuri
și
micii
comercianți
de
la
orașe
și
sate.
cantus 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. cantus)
1.
melodie
liniară,
simplă,
pentru
voce
sau
instrument,
predominantă
în
expresia
unei
compoziții
muzicale.
caracteristic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. caractéristique)
1.
adj.
care
constituie
trăsătura
distinctivă
a
cuiva
sau
a
ceva.
2.
s.
f.
însușire
tipică
predominantă,
proprie
unei
ființe,
unui
lucru,
fenomen
etc.
3.
partea
întreagă
a
unui
logaritm.
4.
curbă
reprezentând
variația
unei
mărimi
importante
a
unui
sistem
fizic
sau
tehnic
în
funcție
de
un
anumit
parametru.
5.
mărime,
element
care
determină,
dintr-un
anumit
punct
de
vedere,
modul
de
funcționare
a
unui
sistem
tehnic.
6.
(stat.)
trăsătură
cantitativă
comună
a
unui
fenomen
sau
proces
social-economic.
contradominantă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (contra- + dominantă)
1.
(muzică)
termen
pentru
dominanta
dominantei,
adică
al
doilea
grad
al
unei
chei;
supradominantă.
dictatură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dictature, lat. dictatura)
1.
(în
Roma
antică)
demnitatea
de
dictator;
timpul
cât
acesta
exercita
puterea.
2.
formă
de
guvernare
în
care
puterea
supremă
aparține
unui
dictator.
3.
conducere
a
socității
exercitată
de
o
clasă
socială
dominantă.
4.
(fig.)
putere
absolută,
fără
control;
purtare
despotică,
tiranică.