Dictionar

Rezultate principale (Nuanţă):

Nuanţă

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. nuancer)

1. a reda nuanţele unei culori, unui ton etc.

2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate.


Nuanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nuance)

1. fiecare dintre varietăţile unei culori.

2. (fig.) diferenţă uşoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de acelaşi gen.

3. (muz.) gradul de intensitate al unui sunet.

4. caracter, notă particulară; conotaţie.


Rezultate secundare (Nuanţă):

Nuanţat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nuancé)

1. cu varietăţi de tonuri, de culori.

2. (fig.) care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate.

3. (despre stil, limbă) bogat în nuanţe; expresiv.


Agogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aggogisch, /II/ germ. Agogik, it. agogica)

1. adj. referitor la agogică.

2. s. f. totalitatea modificărilor de tempo în procesul interpretării muzicale.

3. disciplină muzicologică care studiază nuanţarea mişcării.


Apologism

Parte de vorbire: s.
Origine: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanţă ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.


Aviva

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aviver)

1. a da unui material textil, unei piei o nuanţă mai vie prin tratarea cu anumite substanţe.

2. a face sângereze feţele unei plăgi sau fistule.

3. a înviora.

4. (fig.) a învenina, a irita; a răscoli (o durere).


Colorit

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. colorito, germ. Kolorit)

1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc.

2. culoare.

3. (fig.; despre stil, imagine) nuanţă expresivă, varietate, strălucire.


Culoare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couleur, lat. color)

1. senzaţie, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiaţiile luminoase de diferite frecvenţe; aspectul colorat al corpurilor.

2. ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre infraroşu). ~ rece - culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roşu, galben, albastru) care nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentaţie neagră, galbenă etc.

3. (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc.

4. nuanţă, ton.

5. fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva.

6. ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei ţări, epoci etc.

7. materie, substanţă colorantă; vopsea.

8. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărţilor de joc (pică, treflă, caro şi cupă).


Dominant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dominant)

1. adj. care domină; preponderent.

2. specific, caracteristic; dominator.

3. s. f. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală.

4. nuanţă coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori.

5. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă.

6. focar de excitaţie puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară.

7. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză.