Dictionar

mea culpa

Parte de vorbire:  loc. s.f. inv.  
Etimologie: (lat. mea culpa, greşeala mea)

1. formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală.
 

MEANDRI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. maeander „cotitură”)

1. „sinuos, șerpuitor, labirintic”.
 

meandric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méandrique)

1. plin de meandre, de sinuozități.
2. (despre cursul apelor) care are sau formează meandre.
3. (fig.) plin de detururi, întortocheat.
 

meandriform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méandriforme)

1. care formează meandre, sinuozități; cu aspect sinuos; meandric.
 

meandru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. méandre)

1. cotitură mare a cursului unei ape curgătoare.
2. sinuozitate.
3. motiv ornamental dintr-o îmbinare de linii curbe sau frânte reprezentând stilizarea unui val.
 

meat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT meatus
2. FR méat
3. EN meatus
4. DE Raum
5. RU проход
6. HU üregecske, köz
 

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
 

abioseston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
 

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
 

abstractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracție.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.
 

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.