conștient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conscient)

1. care își dă seama de realitatea înconjurătoare.
2. care își dă seama de posibilitățile proprii, de rolul care îi revine în societate; lucid.
3. care realizează scopuri dinainte fixate.

conștiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conscience, lat. conscientia)

1. faptul de a fi conștient; stare caracterizată printr-o sensibilitate specială, individuală, la stimuli interni sau externi.

conștientiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (conştient + -iza)

1. tr., refl. a face să devină, a deveni conștient de scopul, de necesitatea și utilitatea unei activități.

preconștient

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préconscient)

1. ansamblu de procese psihice latente, disponibile, care pot fi rechemate în conștiință oricând.

subconștient

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. subconscient)

1. treaptă a conștiinței care cuprinde idei și impresii ce au fost odată prezente în minte, dar care, nemaifiind în centrul atenției, rămân confuze, putând redeveni conștiente.

abisal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.
2. aflat în zona de mare adâncime și fără de lumină a mărilor și oceanelor.
3. regiune ~ă = zonă de mare adâncime a fundului mărilor și oceanelor.
4. referitor la subconștient.

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).

aerofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérophagie)

1. înghițire inconștientă de aer, deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac.
2. (med.) tulburare caracterizată prin intrarea aerului în esofag și stomac; aerogastrie.

afectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.
2. care provoacă o reacție organică conștientă.
3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.
4. care dovedește afecțiune; sensibil, sentimental.