definit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (definit)

1. (despre cuvinte, noțiuni) explicat; precizat.
2. (lingv.) articol ~ = articol care, atașat substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este cunoscut, individualizat; articol hotărât.
3. (bot.; despre organe) cu o creștere limitată.

definiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. définition, lat. definitio)

1. operație logică prin care se determină conținutul unei noțiuni, notele ei esențiale, indicându-se genul proxim și diferența specifică, sau se precizează înțelesul unui cuvânt ori simbol; propoziție prin care se exprimă această determinare.
2. formulă care dă sensul (semnificațiile) unui cuvânt, al unei expresii și care își propune să fie sinonim cu ceea ce este definit.
3. prin ~ = prin însăși natura lucrurilor.
4. (telecom.) mărime care caracterizează gradul de finețe al unei imagini de televiziune, exprimată în număr de linii; liniatură, rezoluția imaginii.

definițional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. définitionnel)

1. referitor la definiție; care definește.

definitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. définitif, lat. definitivus)

1. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil.
2. profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor.

definitiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (definitiv)

1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc.
2. a stabili definitiv pe cineva într-un post.

definitivare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (definitiva)

1. acțiunea de a definitiva.
2. ansamblu de lucrări necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

afereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei inițiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părți, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obține un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunțându-se ceea ce este demn de reținut.

ametrop, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. amétrope)

1. I. (med.) care prezintă o anomalie a refracției oculare (ca în cazul miopiei sau hipermetropiei).
2. (med.) care suferă de una dintre afecțiunile oculare definite de ametropie (miopie, hipermetropie, astigmatism).
3. II. persoană care suferă de ametropie.

antonim

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antonyme)

1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt (ex. ~ul lui „mare” este „mic”).
2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție.

aplastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aplastique)

1. lipsit de structură, de o formă bine definită.
2. (despre anemie) care nu prezintă indicii de regenerare a globulelor roșii.

argument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier.