naturalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. naturalisme)

1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești.
2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane.
3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură.
4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.
5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii.

naturalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. naturaliste)

1. (adept) al naturalismului.
2. I. care se bazează pe conceptul de natură.
3. care aparține naturalismului, privitor la naturalism.
4. II. specialist în științele naturii.
5. savant care se dedică istoriei naturale, care se atașează de studiul plantelor, mineralelor, animalelor etc.

naturalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. naturalistico)

1. în sensul naturalismului, conform cu natura.

lamarckist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. lamarckiste)

1. I. referitor la lamarckism.
2. referitor la teoriile naturalistului francez Jean-Baptiste de Lamarck (1744- 1829).
3. II. adept al lamarckismului.

materialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. matérialisme, germ. Materialismus)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă.
2. ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor că lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie.
3. interes exagerat pentru problemele materiale.

naturalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. naturaliste)

1. (adept) al naturalismului.
2. I. care se bazează pe conceptul de natură.
3. care aparține naturalismului, privitor la naturalism.
4. II. specialist în științele naturii.
5. savant care se dedică istoriei naturale, care se atașează de studiul plantelor, mineralelor, animalelor etc.

naturalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. naturalistico)

1. în sensul naturalismului, conform cu natura.

naturist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. naturiste)

1. I. referitor la naturism, propriu naturismului.
2. (înv.) care se bazează pe conceptul de natură; naturalist.
3. (rar) care aparține doctrinei medicale a lui Hipocrat.
4. care are la bază cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la modul de viață primitiv.
5. II. adept al naturismului.
6. persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă.
7. persoană care practică naturismul; nudist.

neoromantic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-romantique)

1. I. referitor la neoromantism (mișcare artistică literară, picturală și muzicală inspirată din romantism, care a apărut în anii 1880, ca reacție la naturalism și modernism).
2. II. adept al neoromantismului.