perfecțiune
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (lat. perfectio, fr. perfection)
Etimologie: (lat. perfectio, fr. perfection)
1. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect, fără defect; calitatea, starea a ceea ce a atins plenitudinea; desăvârșire.
2. (prin metonimie) lucru perfect realizat; (concret.) lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
3. (religie) starea cea mai înaltă a vieții religioase.
4. (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur.
5. (var.) perfecție.
6. (antonim) imperfecțiune.