invenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. invention, lat. inventio)

1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de producție, care prezintă noutate sau progres în raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial.
2. lucrul inventat.
3. afirmarea unor lucruri închipuite, neadevărate; (p. ext.) născocire, plăsmuire; minciună.
4. găsirea argumentelor într-un discurs sau a temelor și formelor celor mai expresive și mai potrivite într-o creație artistică.

reinvenție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réinvention)

1. acțiunea de a reinventa și rezultatul acestei acțiuni; nouă invenție.
2. acțiunea sau procesul prin care ceva este schimbat într-o asemenea măsură încât pare cu totul nou.
3. (peiorativ) reinventare, adică depunând din nou efortul de a crea ceva care exista deja.

brevet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brevet)

1. document cuprinzând titlul, distincția, calitatea acordate de o autoritate (de stat) și care presupune anumite drepturi.
2. ~ de invenție = document eliberat inventatorului de către organul de stat competent, prin care i se recunoaște dreptul de a exploata în exclusivitate invenția, un anumit timp; patentă.

fabulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. fabula)

1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor.
2. scurtă narațiune la care participă animale personificate.
3. subiectul, textura unei scrieri literare.
4. povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire.

imaginație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imagination, lat. imaginatio)

1. capacitatea de a transforma reprezentările ce reflectă realitatea existentă și de a crea pe această bază noi reprezentări; invenție.
2. închipuire, fantezie.

inventică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (inventa + -ică)

1. disciplină care studiază procesul invenției și condițiile stimulării creativității.

licență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. licence, lat. licentia)

1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.

patenta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. patenter, germ. patentieren)

1. a acorda (cuiva) o patentă; a proteja printr-un brevet de invenție, a breveta.
2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare.