OK
X
exista
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. exister, lat. existere)
1.
a
avea
existență,
a
fi,
a
se
afla;
a
se
manifesta.
coexista
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. coexister)
1.
a
exista
simultan
sau
împreună
cu
cineva
sau
ceva.
existare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. exista)
1.
viață
(considerată
în
durata
și
conținutul
ei);
existență.
2.
menținere
în
viața
politică
și
economică
(internațională);
existență.
3.
(var.)
(înv.)
esistare.
existarisi
Parte de vorbire:
vb. intr. (înv.)
Etimologie: (exista + -arisi)
1.
a
se
găsi;
a
exista.
preexista
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. préexister)
1.
a
exista
de
mai
înainte.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricție,
necondiționat.
2.
total,
complet,
desăvârșit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoașterea
completă
a
realității;
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracție
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veșnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
și
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârșire,
exact.
acord
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)
1.
comunitate
de
vederi;
consens,
asentiment;
acceptare.
2.
a
cădea
de
~
=
a
se
învoi;
de
comun
~
=
a)
în
perfectă
înțelegere;
b)
în
unanimitate.
3.
înțelegere
privitoare
la
relațiile
de
colaborare
și
de
cooperare
între
state,
partide
politice,
organizații.
4.
formă
de
retribuție
a
muncii
prestate.
5.
~
global
=
formă
de
organizare
și
de
retribuire
a
muncii
prin
care
se
leagă
mărimea
veniturilor
personale
cu
cantitatea,
calitatea
și
importanța
muncii
prestate.
6.
concordanță
în
număr,
gen,
caz,
persoană
între
care
există
raporturi
sintactice.
7.
(fiz.)
egalitate
a
frecvențelor
de
oscilație
a
două
sau
mai
multe
aparate,
sisteme
etc.;
sintonie.
8.
(muz.)
reunire
a
cel
puțin
trei
sunete,
formând
o
armonie;
disciplină
care
studiază
legile
de
bază
ale
suprapunerii
sunetelor
muzicale.
acosmism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acosmisme)
1.
teorie
potrivit
căreia
lumea
fizică
nu
ar
exista
ca
realitate
independentă
de
Dumnezeu.
adermină
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adermine)
1.
(biol.)
vitamină
solubilă
în
apă
care
există
în
multe
forme
și
care
participă
în
special
la
metabolismul
lipidelor;
piridoxină,
vitamina
B6.
a fortiori
Parte de vorbire:
loc. adv., adj. inv.
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)
1.
care
se
impune
cu
necesitate.
2.
(log.;
despre
raționamente)
care
constă
în
trecerea
de
la
o
judecată
la
alta
pe
baza
faptului
că
în
favoarea
celei
de-a
doua
judecăți
există
tot
atâtea
temeiuri.
alelă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. allèle)
1.
(biol.)
fiecare
dintre
formele
sub
care
poate
exista
o
genă
ce
ocupă
același
locus
în
cromozomii
omologi.