arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii.
2. adj. care aparține arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal.
4. (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.

arabesc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arabesque)

1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.
2. motiv decorativ ornamental din diverse combinații de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.
3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.
4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul și brațul liber spre orizontală.
5. ornament muzical.
6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.

arabic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabique)

1. arab (II).
2. gumă ~ă = substanță cleioasă din unele specii de salcâm exotic sau obținută pe cale sintetică, pentru lipit, apretat etc.

arabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arable, lat. arabilis)

1. (despre pământ) bun pentru cultură.

arabinoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Arabinose)

1. monozaharidă cu cinci atomi de carbon în moleculă.

arabism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arabisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbilor arabe.
2. particularitate a civilizației arabe.
3. doctrină politică ce tinde către unirea tuturor popoarelor arabe.

agrogeologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrogéologie)

1. disciplină care studiază rocile pe care s-au format solurile arabile; știință care studiază caracteristicile fizice și chimice ale solurilor cultivate, concentrându-se pe interacțiunile dintre elementele minerale, organice și biologice prezente în sol; pedologie.

algerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. algérien)

1. (locuitor) din Algeria.
2. (s. n.) dialect arab vorbit în Algeria.

alpin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alpin, lat. alpinus)

1. caracteristic munților Alpi; (prin ext.) din regiunile muntoase înalte; alpestru.
2. care se referă la Alpi și la munții care sunt comparabili cu aceștia.
3. care trăiește în Alpi sau care este de acolo; alpic.

antiton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + ton/are/)

1. (poligr.) emulsie din ulei de in, gumă arabică și acid fosforic, folosită pentru combaterea fenomenului de tonare.

apolonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. apollonisch)

1. referitor la opera matematică a lui Apollonius, în care apar pentru prima dată denumirile celor trei conice: elipsa, hiperbola, parabola și alte noțiuni, ca: diametri, axe, focare etc.

arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii.
2. adj. care aparține arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal.
4. (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.