marginal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. marginal)

1. de margine; scris pe marginea unui text.
2. (fig.) lăturalnic, secundar.

marginalia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. marginalia)

1. note, titluri imprimate pe marginea unei pagini, lângă text.
2. articol cu note și însemnări pe marginea paginilor.

marginalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. marginalisme)

1. (ec.) curent de gândire potrivit căruia valoarea de schimb a unui produs este determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs.

marginalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. marginaliste)

1. I. referitor la marginalism, teorie economică bazată pe ideea că valoarea economică rezultă din utilitatea marginală (utilitatea ultimei unități consumate).
2. care caracterizează sau aparține teoriei economice a marginalismului.
3. II. adept al marginalismului.

marginalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (marginal + -itate)

1. caracter marginal.
2. situație a cuiva aflat la frontiera a două grupe umane distincte.

marginaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. marginaliser)

1. tr., refl. a (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc.
2. tr. a da la o parte, a diminua (pe nedrept) valoarea cuiva sau a ceva prin neglijare, în mod voit; a periferiza.

abderit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Abderit „prostănac”)

1. om simplu, mărginit și caraghios.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

acrodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrodonte)

1. (despre reptile) cu dinții sudați pe marginea superioară a maxilarelor.

acrosteoliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acro-ostéolyse)

1. (med.) osteoliză în extremități.
2. (med.) distrugere a falangelor distale ale degetelor de la mâini sau de la picioare, cel mai adesea bilaterală.
3. (med.) imagine radiografică de transparență osoasă centrală sau marginală, cu limite șterse sau nete.

acuminat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acuminé, lat. acuminatus)

1. (bot.; despre organe) terminat cu un vârf lung și ascuțit.
2. (bot.) cu vârful lung ascuțit și cu marginile concave (capsulă, frunză, petală).

acut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. acutus, it. acuto)

1. ascuțit, pătrunzător.
2. (despre durere) intens, violent.
3. (despre boli) cu evoluție rapidă.
4. (despre sunete) înalt, ascuțit.
5. (bot.) cu vârf scurt și ascuțit, apropiat de 90°, având marginile drepte sau slab convexe (frunză, fruct).
6. (bot.) cu muchia ascuțita (tulpină).