autorizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorisation)

1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedește o împuternicire.

bloca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bloquer)

1. tr. a supune unei blocade.
2. a împiedica mișcarea, circulația etc.
3. a imobiliza într-o anumită poziție.
4. a interzice (temporar) ocuparea unui post vacant.
5. a suspenda folosirea unor credite, conturi etc.; a interzice schimbarea unor prețuri, salarii fără autorizație guvernamentală.
6. refl. (med., tehn.; despre organe) a se imobiliza, a nu mai funcționa.

exequatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)

1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis.
2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin.

imprimatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. imprimatur)

1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți.
2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură.

licență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. licence, lat. licentia)

1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.

permis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. permis)

1. autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.
3. (rar) învoire, permisie.

radio-pirat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radio-pirate)

1. stație particulară de radiodifuziune, instalată fără autorizație pe un vas ancorat la limita apelor teritoriale ale unei țări.